Sore, propuneri pentru look-urile de festival

0 1


Sore, propuneri pentru look-urile de festival

Pentru că ne aflăm în sezonul cald, acum este perioada în care au loc numeroase festivaluri, iar un look pe măsură ne poate ajuta să captăm toată atenţia! Sore lansează proiectul #FestiLook, alături de echipa coordonată de hairstylistul Adrian Perjovschi.

Proiectul presupune o serie de fotografii şi tutoriale video cu propuneri cool de hairstyling, ţinute şi make-up de festival, vacanţe şi concerte. În spatele acestor look-uri stau Adrian Perjovschi (Hair), Andra Manea (Make-up), Lucy Faur (Styling) şi The Storyalist (Photo) care provoacă fetele la apariţii wow, în trend, dar cu o tuşă de unicitate la evenimentele muzicale mult aşteptate ale verii.

“Look-urile de festival sunt printre preferatele mele, pentru că tot ce are legatură cu muzica mă face fericită. Obişnuiesc să am influenţe festivaliere şi în ţinutele de zi cu zi, tocmai pentru că ele prespun un mix între relaxat şi îndrăzneţ. Împreună cu Adrian Perjovschi şi cu Andra Manea am conturat mai multe look-uri care să transmită exact asta, effortless, dar totuşi glam”, povesteşte Sore.

“Tendinţele pentru coafură şi make-up pentru festivalurile acestei veri aduc elemente în plus faţă de cele de anii trecuţi. Look-urile îndrăzneţe, trăsnite şi cool de festival 2019 se completează cu inele, pene de păr, şuviţe colorate. Încercăm să renunţăm la clasicele două codiţe împletite şi atunci le combinăm cu un nod de păr sau cu păr desfăcut, păr ondulat, împletituri pe alocuri”, recomandă Adrian Perjovschi.





Sursa: https://www.csid.ro/rd-18242101

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata