Șapte sportivi intră în ”Ultimul Trib” și vor lupta în Madagascar

0 21


‘Ultimul Trib’, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar! Insula africană, un teritoriu în care spiritele încă sunt prezente în viața de zi cu zi, în care lacurile sau copacii sunt considerate sacre, iar de unele nu te poți apropia, le va fi casă celor trei triburi, formate din oameni de rând, sportivi și, respectiv, vedete. Inconștienți sau extrem de curajoși, cu toții cred că pot ieși învingători din această eventură exotică ce le va pune la încercare simțurile și abilitățile, însă numai unul dintre ei are șansa de a câștiga marele premiu, în valoare de 100.000 de euro.

Iată cine sunt cei șapte sportivi care intră în Ultimul Trib’

Fotbalistul Daniel Chiriță, fost jucătorul la Petrolul și Rapid, este unul dintre membrii tribului de sportivi din Madagascar. În vârstă de 44 de ani, Chiriță a jucat alături de Naționala României și alături de ‘Generația de Aur’, iar de curând a câștigat Campionatul Mondial alături de Naționala Artiștilor. În plus, Chiriță are în prezent și o școală de fotbal la care lucrează alături de aproape 400 de copii.

Daniel Chirita

Luptător de kickboxing, Alex Filip  se poate lăuda cu un palmares impresionant! La primul meci al carierei sale, la vârsta de 29 de ani, Alex a intrat direct în SuperKombat și a reușit să dea knock-out-ul anului în Europa! În plus, Alex s-a apucat de karate de la vârsta de 10 ani, a făcut parte din Lotul Național .și a ieșit campion național de șapte ori!

alex filip

Cornelia Condeescu este în prezent instructor de fitness, însă visul său din copilărie a fost să danseze. Atrasă de balerinele pe care le vedea la televizor, Cornelia a început să danseze încă de la vârsta de 5 ani. A câștigat de atunci aproape 100 de premii la concursuri, iar meseria sa actuală a purtat-o prin țară ca manager de club sau antrenor. Visul Corneliei este să poată dechide o sală special amenajată în care să aplice programe speciale pentru copii supraponderali.

Lola Crudu, în vârstă de 31 de ani, este din Chișinău, însă de zece ani locuiește în București. Înainte de a se stabili în România, Lola a lucrat ca dansatoare în Coreea, dar și în Ucraina. Distanța de casă a învățat-o să se descurce singură în orice împrejurare și a ajutat-o să descopere cât de puternică este, dar chiar și așa, dacă ar câștiga marele premiu în ‘Ultimul Trib’, i-ar plăcea să își aducă părinții să locuiască alături de ea în România.

Ioana Șulea este cunoscută în lumea sportivă datorită titlurilor obținute la categoria bikini fitness. Ioana are peste 20 de medalii obținute, inclusiv titlul de campioană mondială, obținut în 2016 în Santo Domingo, Republica Dominicană, în cadrul Campionatului Mondial de Juniori. Cu toate acestea, Ioana își dorește în continuare să scrie istorie în numele României și continuă antrenamentele extrem de grele, pentru a participa la mai multe concursuri, atât în Europa cât şi în Statele Unite ale Americii.

Mircea Zamfir, în vârstă de 33 de ani, este un alt sportiv român ale cărui rezultate au făcut ca imnul României să fie intonat la Campionatele Europene de gimnastică. Mircea lucrează ca instructor de aerobic și, în plus, face parte din trupa Aeros, unde este acrobat din anul 2017. Visul său este să înființeze un ONG care să sprijine familiile nevoiașe, la fel ca cea din care el însuși a făcut parte.

Până la vârsta de 31 de ani, Roxana Chiperi, a cochetat cu cascadoria și cu dansul, dar a făcut performanță în fitness. În ultimii zece ani, Roxana a participat la competiții naționale, dar și internationale, și nu a încetat nicio clipă să danseze. Visul său este să poată dansa alături de o școală de samba la Carnavalul de la Rio.

Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra.

Ultimul Trib‘ este un show adaptat după celebrul format ‘Nomads’. Trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.

Citește și

EXCLUSIV/Mega Image angajează detectivi ca să dovedească escrocheria unui fost angajat care îi cere trei milioane de lei!

 

 

 



Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/sapte-sportivi-intra-ultimul-trib-si-vor-lupta-madagascar-2340817

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata