S-a Descoperit Apă Pe O Planetă Unde Ar Putea Fi Condiții De Viață!

0 0


Miercuri, 11 septembrie 2019, 23:53

Planeta se numește K2-18 b, a fost descoperită în 2015, și are o masă similară pe undeva cu a Terrei. Această planetă se află la o distanță „rugulamentară” față de „soarele” galaxiei din care face parte pentru a permite dezvoltarea unor forme de viață.

Este pentru prima dată când s-a descoperit apă pe o planetă unde sunt condiții pentru dezvoltarea unor forme de viață, a notat quotidiano.net.

„E rezultatul unei munci de 15 ani!”

Descoperirea făcută de un grup de cercetători de la Universitatea din Londra, coordonați de Angelos Tsiaras.

„Această descoperire este rezultatul unei munci de peste 15 ani și rezultatul a fost obținut grație dezvoltării algoritmilor care ne-au permis să extragem semnale scurte grație inteligenței artificiale.

Când vom avea telescoape mai puternice, peste zece ani, cercetarea va avansa și mai mult”, a spus Angelos Tsiaras.

Oamenii de știință consideră această descoperire în tentativa de a răspunde la întrebarea dacă Terra este într-adevăr unică, sau sunt și alte planete unde se pot dezvolta forme de viață.

Până în prezent s-au descoperit aproape 4.000 de planete extra sistemul solar, dar nu se cunosc, deocamdată, foarte multe date despre compoziția și natura lor.

Citeşte şi:

Există două tipuri de călătorie în timp, iar cercetătorii consideră că una dintre ele e posibilă! Explicațiile unui cercetător

The Astronomical Journal: Civilizațiile extraterestre au explorat galaxia și au vizitat deja Pământul

Planeta în flăcări. În timp ce pompierii încearcă să stingă focul în Europa, în Brazilia fermierii au dat foc Pădurii Amazoniene

GSP.RO

Dinu, despre accidentul provocat de Mario: „Unui băiat cu probleme nu poți să-i cumperi o mașină de 300.000 €. Să meargă cu metroul!”

Horoscop 12 septembrie 2019. Zodia care are probleme cu prietenii din cauza banilor

HOROSCOP

Horoscop 12 septembrie 2019. Zodia care are probleme cu prietenii din cauza banilor

Urmărește cel mai nou VIDEO



Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/s-a-descoperit-apa-pe-o-planeta-unde-ar-putea-fi-conditii-de-viata-2744791

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata