ROMÂNIA-ESTONIA 3-1 // A doua victorie la Euro, într-un meci cu nervii întinși la maximum pentru „tricolore”

0 1


Abia apucaseră jucătoarele antrenate de Luciano Pedulla să se scuture de ultimii stropi ai bucuriei pentru victoria în fața Ungariei și erau deja din nou pe teren. 
 

Trei zile și tot atâtea meciuri pentru românce în grupa C a Campionatului European, găzduită de Budapesta, un efort prelungit care și-a atins vârful contra Estoniei. Adversarele, calificate în premieră la competiția continentală, adunaseră deja două înfrângeri și păreau o barieră la îndemână de rupt. 

După primele minute, când tricolorele se distanțaseră ușor la 4-1, impresia se confirma. Nimic mai înșelător însă. În continuare, estoniencele au pus la bătaie determinare, ambiție și o formidabilă dorință de a demonstra că își merită locul la Europene. 

Primul set a fost controlat în mare parte de ele, după ce au egalat la 5 au preluat conducerea, având cel mai mare avantaj de 5 puncte. 

Pe când se apropia finalul însă, Onyejekwe și compania au strâns tot mai aprig șurubul. Blocaje, atacuri pe mijloc apăsate, surprinzătoare și o revenire excelentă de la 20-23 pentru a câștiga actul cu 25-23.

Interviu cu Denisa Rogojinaru

Miezul bătăliei

În partea secundă s-a dat bătălia cea mai mare, care a absorbit cea mai mare cantitate de emoții și energie. Din nou estoniencele au condus, ajungând la 24-22. Inspirații bine venite, cu Adelina Ungureanu acoperind eroic o zi mai rea a Ioanei Baciu (lăsată pe bancă până la urmă de antrenorul Pedulla), cu Alexandra Trică și Denisa Rogojinaru punctând surprinzător, și româncele au salvat în total 4 mingi de set. Au avut apoi ele tot 4, dar actul s-a decis în favoarea adversarelor cu 32-30. 

Apoi însă, experiența superioară a româncelor a cântărit decisiv în seturile 3 și 4, deși nu a fost deloc simplu. Multe puncte lungi, epuizante, pe muchie, o replică dârză a oponentelor, și mereu nevoia de a strânge rândurile pentru a ieși la suprafață. Până la urmă, au putut respira mai liber, după 25-19, iar la final, când un serviciu tricolor a ieșit în afară atingând o adversară pe traseu, a venit descătușarea. 

A doua victorie în grupa C, care așază România pe locul secund deocamdată, după Olanda, care ieri a măturat Azerbaidjanul, 3-0 (15, 23, 23). 

16 aniau trecut de când naționala feminină nu mai reușise două victorii la rând la CE. În 2003, româncele învingeau Slovacia și Serbia-Muntenegru în grupe, dar încheiau pe locul 8 competiția

25 de punctecele mai multe pentru România, a reușit contra Estoniei Alexandra Budai-Ungureanu

22 de atacuri reușitea avut Ungureanu, urmată de Onyejekwe, 11, și Trică 10

Clasament grupa C

Olanda 2 2 0 6pRomânia 3 2 1 6pCroația 2 1 1 4pUngaria 2 1 1 3pAzerbaidjan 2 1 1 2pEstonia 3 0 3 0p
*primele 4 echipe se califică în optimi de finală

Următoarele meciuri ale României: cu Croația (27 august, ora 19:00) și cu Azerbaidjan (29 august, ora 16:30).

Cu 3.000 de spectatori contra

România a învins Ungaria sâmbătă seară, 3-1 (23, -21, 24, 22), reușind prima victorie la un Campionat European după o pauză de 8 ani. 

„3.000 de spectatori au dat ritmul jocului, a fost un show de volei, nu doar un meci. După ce am pierdut primul set, am început să jucăm ca o echipă, iar atacul nostru a crescut mult. Ținta noastră este să atingem optimile de finală”, a spus după partidă Diana Balintoni.  

„A fost fantastic să jucăm în asemenea atmosferă. Ne-a mișcat mai bine în apărare, iar trăgătorii noștri au fost pe val”, a completat Adelina Budai-Ungureanu.

VEZI ȘI:

VIDEO+FOTO Victorie superbă a României la Campionatul European de volei, 3-1 cu Ungaria! 3.000 de maghiari au fluierat „Deșteaptă-te, române”

Polițiștii din Mamaia au tras pe dreapta o mașină, după ce au văzut o femeie care urla de mama focului pe geam. Când s-au apropiat de automobil, au rămas mască! Cine era de fapt pasagera

Libertatea



https://www.gsp.ro/sporturi/volei/romania-estonia-3-1-a-doua-victorie-la-euro-intr-un-meci-cu-nervii-intinsi-la-maximum-pentru-tricolore-575640.html

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata