POLI IAȘI // Au venit americanii în „Copou”! Superproiectul de la Iași a intrat în linie dreaptă!

0 1

Respectivul are în spate un consorțiu de firme, iar principala țintă e un proiect comun în ceea ce privește Academia echipei Poli Iași. 

„Fotbal european cu know-how american”

Președintele Adrian Ambrosie, el însuși implicat într-un proiect în SUA, încearcă să revoluționeze Poli Iași cu oameni care cunosc „The American Way”.

Ieșenii s-au decis să meargă în 2019-2020 pe mâna proiectului pus la punct de președintele executiv Adrian Ambrosie. Un proiect care, în traducere, ar fi „Fotbal european cu know-how american”.

În proiectul său, Ambroesie l-a „prins” și pe Nucu Lilian Antohi, fiul președintelui Comitetului Director, Leonida Antohi. Lui i-a dat pe mână sectorul de copii și juniori, ce în curând va fi transformat în Academie.
Nucu are licența A și a lucrat în perioada 2009-2017 în soccerul american.
A fost antrenor la Eurotech Soccer Academies Inc (iulie – august 2009), apoi director de programe la Iproskills Academy din Chicago (iulie 2015 – septembrie 2016) și consilier la CGA Soccer Academy din Jackson Hole, Wyoming (august 2015 – martie 2017).

NEGOCIERI CU IT-IȘTII 

Prin intermediul lui Antohi jr au fost cooptați cei doi IT-iști româno-americani originari din Iași, Clement Ifrim și Cezar Ungurenașu.
Ei au împrumut deja clubul cu 250.000 de euro, pentru a plăti niște salarii restante. Aceștia au vrut să investească încă de vara trecută într-un proiect pentru copii și juniori.

Vezi și: Poli Iași vrea să facă un schimb de jucători cu FCSB » Ionuț Panțîru pentru Robert Ion

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!



https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/poli-iasi-au-venit-americanii-in-copou-superproiectul-de-la-iasi-a-intrat-in-linie-dreapta-571728.html

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata