Placido Domingo Va Dirija La Festivalul De La Salzburg în Pofida Acuzațiilor De Hărțuire Sexuală, Ce Au Dus La Anularea Unor Concerte în SUA

0 1


Miercuri, 14 august 2019, 21:51

Anunţul vine în contextul în care nouă femei, printre care mai multe cântăreţe de operă şi o dansatoare, l-au acuzat pe faimosul artist spaniol de săruturi şi îmbrăţişări nedorite, apeluri telefonice nocturne şi presiuni de a se întâlni în privat.

Potrivit unui reportaj publicat marţi de agenţia de presă Associated Press, unele dintre femei au precizat că în urma respingerii acestor avansuri, cariera lor a avut de suferit.

După publicarea acestor acuzaţii, următoarea apariţie pe scenă a artistului, în vârstă de 78 de ani, va fi în „Luisa Miller”, de Giuseppe Verdi, în cadrul Festivalului de la Salzburg, pe 25 august.

Preşedinta festivalului, Helga Rabl-Stadler, a precizat într-o declaraţie că îl cunoaşte pe Domingo de peste 25 de ani.

„Dacă aceste acuzaţii împotriva lui ar fi fost exprimate şi pe scena de la [Salzburg], cu siguranţă aş fi auzit despre ele”, a declarat ea, adăugând că „ar fi greşit şi iresponsabil să ajungem la un verdict final în acest moment”.

Marţi, Domingo a precizat într-o declaraţie că „acuzaţiile acestor persoane anonime, întinse pe o perioadă de 30 de ani, sunt profund tulburătoare şi, în forma prezentată, inexacte”.

„Totuşi, este dureros să aud că aş fi putut supăra pe cineva sau provoca disconfort, indiferent cu cât timp în urmă şi în pofida celor mai bune intenţii din partea mea”, a precizat el, adăugând că a crezut că toate interacţiunile sale au fost consensuale.

Citeşte şi:

VIDEO | Fiul lui Placido Domingo a produs un musical despre viața lui Vlad Țepeș: „Sunt fascinat de Dracula”

Femeie arestată în Slovacia după ce a ascultat, timp de 16 ani, o arie a lui Placido Domingo cu volumul la maximum

Celebrul dirijor James Levine a fost suspendat de la Metropolitan Opera în urma acuzațiilor de abuz sexual

GSP.RO

Ce s-a întâmplat după ce o șoferiță din Bacău a plătit pentru 50 litri de benzină, deși rezervorul mașinii are doar 45

Anca Serea, complicații la naștere. După cinci nașteri ca la carte, a șasea a fost cu probleme

Unica.ro

Anca Serea, complicații la naștere. După cinci nașteri ca la carte, a șasea a fost cu probleme

Michelle Obama a spus tot despre problemele lor din căsnicie și l-a atacat grav pe fostul președinte: “El trebuie să accepte că…”

Viva.ro

Michelle Obama a spus tot despre problemele lor din căsnicie și l-a atacat grav pe fostul președinte: “El trebuie să accepte că…”

Urmărește cel mai nou VIDEO



Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/placido-domingo-va-dirija-la-festivalul-de-la-salzburg-in-pofida-acuzatiilor-de-hartuire-sexuala-ce-au-dus-la-anularea-unor-concerte-in-sua-2722822

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata