Navi, artistă – Cum s-a desfăşurat operaţia de micşorare a stomacului

0 1


Navi Ivan, artistă – Cum s-a desfăşurat operaţia de micşorarea a stomacului
foto Andrei Grigore, Mega are mere

În urmă cu un an, cântăreaţa Navi a ales operaţia pentru micşorarea stomacului. Recuperarea a fost rapidă, ea se simte minunat, a slăbit 35 de kg într-un an. Am stat de vorbă despre cure de slăbire, înfometare şi operaţia gastric sleeve.

CSÎD: Ce înseamnă kilograme în plus în accepţiunea ta? De ce se îngraşă oamenii?
Navi:
Însăşi sintagma mi se pare puţin wrong, “kilograme în plus” – în plus faţă de ce? Să zicem că mergem pe partea medicală – faţă de IMC-ul (indicele de masă corporală) pe care ar fi ideal să îl avem fiecare în funcţie de sex, vârstă, înălţime. Dar nici acesta nu se aplică până la capăt – de exemplu un sportiv de performanţă poate avea un IMC considerabil de aproape, uneori chiar egal cu al unei persoane supraponderale. Sunt atâtea variabile, încât doar un medic poate să îţi spună în momentul în care consideră că greutatea ta a devenit o problemă.
Iar oamenii se îngraşă din atâtea motive încât e imposibil să faci o regulă, poate fi orice – pornind de la moştenirea genetică cu care ne naştem fiecare, până la stil de viaţă, posibile probleme hormonale sau cu tiroida, sedentarism extrem, mâncare nesănătoase, anumite boli…
E simplist să spunem “da, mănânci prea mult şi te mişti prea puţin, gata, de aceea eşti gras/ă”. Dacă ţinea doar de voinţă, crede-mă că erau mult mai puţini oameni cu o greutate peste medie în lume.

Navi

E mai uşor să îţi găseşti haine dacă eşti slab

CSÎD: Până la vârsta aceasta ce ai învăţat despre tine, slăbire, psihic, corp? 
Navi:
Mi-am petrecut foarte mulţi ani urându-mi corpul, crezând că faptul că am fost mereu mai grasă decât majoritatea mă trăgea în jos. Am ţinut cure de slăbire drastice, am ajuns până la anorexie, am fost aproape dependentă de pastille de slăbit ilegale, apoi m-am îngrăşat din nou, apoi m-am înfometat din nou – şi în tot timpul asta m-am gândit că atunci când voi fi slabă, voi mai mai fericită şi majoritatea problemelor mele se vor rezolva.
Abia în ultimii 2-3 ani am învăţat să mă accept şi să mă iubesc exact în punctual în care sunt (aveam 85-86 kg atunci), să nu mai duc o luptă continuă cu fata din oglindă şi să fiu recunoscătoare pentru tot ce sunt, pentru forţa de a-mi urmări visele, pentru cum am pornit cu nimic şi mi-am construit viaţa pe care am visat-o. Faptul că eram grasă (pentru mine nu e un cuvânt ruşinos) nu mă împiedică nici să am un stil de viaţă activ, să fac Pilates, să urc pe munte, să fac Shibari (bondage japonez), să merg la piscină, să învăţ să înot, să mă bucur la maximum de viaţă. Nu m-a împiedicat nici să cuceresc orice băiat/bărbat care mi-a plăcut vreodată, mai ales pe logodnicul meu (zâmbeşte)
Slăbind după operaţia de Gastric Sleeve, am realizat că da, viaţa devine mai uşoară din anumite puncte de vedere (şi nu e corect că acum îmi găsesc haine mai rapid, toată lumea ar trebui să se poată îmbrăca de oriunde indiferent de măsură!), dar tot de mine depinde să-mi definesc priorităţile, să mă iubesc şi să am grijă de mine.
CSÎD: Cât ai slăbit în ultimul an?
Navi:
În jur de 35 de kilograme.

CSÎD: Cum te simţi după intervenţia chirurgicală de micşorare a stomacului?
Navi:
Mă simt minunat, am mai multă energie ca niciodată şi simt că mi-am îndeplinit un scop destul de important: să fiu sănătoasă, să arăt şi să mă simt 100% bine în pielea mea înainte de 30 de ani.

CSÎD: Când te-ai hotărât să o faci? Ce temeri ai avut? 
Navi:
Mă gândeam la această operaţie de vreo 4 ani, mi se părea o soluţie radicală, dar sustenabilă pentru mine şi compatibilă cu stilul meu de viaţă. Decizia finală am luat-o când mi-am dat seama că urma să fac aproape sigur diabet (mama şi tatal ei au această boală) şi când pur şi simplu ştiam că nu îmi doresc să mă mai înfometez.
M-am dus informată, citisem mult şi îmi întrebasem şi medicul, pe dr. Ionut Hutopilă, despre toate complicaţiile posibile. Temerile au fost cele normale pentru un om la prima anestezie generală: că nu mai mai trezesc, că poate mor pe-acolo  dar erau aşa, in the back of mind, pentru că ştiam că la Spitalul Ponderas fuseseră peste 8.000 de operaţii de Gastric Sleeve reuşite – doar nu era să se termine „norocul” fix la mine.

Navi Ivan

Recuperarea de după operaţie a fost rapidă

CSÎD: Cât a durat operaţia? Cum au fost primele zile? Cât a durat recuperarea?

Navi: Operaţia a durat puţin, în jur de o oră cred, eu m-am trezit direct la Terapie Intensivă şi oricum mi s-a părut că a trecut doar o secundă. Nu am avut absolut niciun fel de durere fizică sau disconfort şi nici nu am cicatrici; am doar 4 semne mici, mici de tot, ca nişte aluniţe albe, pe abdomen.

În a doua zi deja mă plimbam pe coridoare. M-am internat marţi şi duminică eram deja acasă, beam apă, supă clară şi compot, chiar şi cafea şi mă simţeam super-încântată de decizia luată şi de întreaga experienţă. După nici două săptămâni eram înapoi în studio, iar după o lună am avut primul concert.

Fotografii de Andrei Grigore şi Matei M
 





Sursa: https://www.csid.ro/rd-18317162

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata