„N-ai cum să n-o iubești! E extraordinar ce a reușit venind dintr-o țară mică”

0 3

Joi, 25 Octombrie, 12:13

Prezentă la Turneul Campioanelor de la Singapore, fosta mare jucătoare Billie Jean King, 74 de ani, a vorbit despre ascensiunea Simonei Halep, actualul lider mondial din clasamentul WTA. 

„O iubesc pe Simona. Orice spui despre ea nu poate fi ceva rău. A ajunge pe locul 1 este un lucru inimaginabil de greu de atins, e atât de dificil în tenisul de azi, pentru că sunt foarte multe jucătoare de calitate şi cu valori atât de apropiate acolo sus. E un lucru enorm să ajungi lider mondial chiar şi pentru o zi, pentru că acum e o luptă mult mai puternică decât în vremurile în care jucam eu. Şi ştii de ce o admir mult pe Simona? Pentru că nu este înaltă!”, a spus fosta jucătoare americană, potrivit Fanatik.

Billie Jean King a analizat drumul Simonei către vârful clasamentului WTA și a subliniat aspectele din jocul lui Halep care au impresionat-o cel mai mult. 

„Drumul ei până la locul 1 şi primul titlu de Grand Slam a fost ca un roller coaster şi nu ai cum să nu simţi o empatie faţă de Simona când o urmăreşti cu atenţie, când îi cunoşti povestea, de la eşec la izbândă. Cu antrenorul ei, Darren Cahill, care pleacă de lângă ea pentru a o face să înţeleagă care este calea corectă, iar apoi revine lângă o Simona schimbată, resetată. De asta o apreciez enorm. Pentru că e un exemplu pentru oricine, nu doar în tenis, cum să reuşeşti atunci când nu crezi în tine sau nu crezi în tine până la capăt! Când eşti mult prea dur cu tine însuţi. Asta a ajutat-o să fie pe locul 1 mondial. 

M-a cucerit total când, după finala de Roland Garros pierdută, a spus că nu va opri să creadă în ea, în forţele ei şi în şansa de a reuşi să cucerească trofeul la un moment dat. Lucru care, apoi, s-a întâmplat! Mi-a plăcut atât de mult de ea în acea zi şi mi-a părut atât de râu pentru finala pierdută.  Acest mod de a privi eşecul de la Roland Garros a transformat-o în campioana de după, tot la Roland Garros! Este extraordinar ce a reuşit să realizeze, venind dintr-o ţară mică, aşa cum este România, unde a născut emoţie, un val uriaş de simpatie atât pentru ea, cât şi o emulaţie pentru tenis. Şi de fiecare dată când o văd pe teren, îmi doresc să facă un meci bun. A stârnit acea empatie în mine şi-mi doresc să nu renunţe niciodată să creadă în ea şi în talentul ei.

„A fi numărul 1 în lume în absolut orice domeniu este extrem de dificil şi e un moment trecător. Dar să te şi menţii, să lupţi şi să munceşti cu fiecare zi mai mult, să îţi depăşeşti limitele zilnic, este şi mai greu. Indiferent că joci tenis sau eşti ziarist, să te trezeşti în fiecare zi şi mereu să vrei să fii cel mai bun, să dai tot ce ai din tine, să simţi acea dorinţă de a fi mai bun decât ieri. Să rămâi pozitiv, să ştii cum să îți reîncarci bateriile chiar şi atunci când simţi că nu mai poţi şi să munceşti mereu mai mult şi mai mult, zi după zi, după zi, după zi…

Numai marii campioni reuşesc. Iar asta este partea care nu se vede la TV sau în arenă de către public. Dar numai aşa poţi ajunge la măreţie. Şi sper ca Simona să continue să menţină ritmul şi nivelul atins şi de acum înainte” Billie Jean King

Citește și:  Lindsay Davenport, lacrimi de bucurie pentru Simona Halep: „Am plâns de 3 ori în 2018. Comentam în direct!”



https://www.gsp.ro/sporturi/tenis/declaratii-magulitoare-o-mare-campioana-vorbeste-la-superlativ-despre-simona-halep-n-ai-cum-sa-n-o-iubesti-e-extraordinar-ce-a-reusit-venind-dintr-o-tara-mica-551553.html

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata