Mama singură – o decizie greu de luat

0 1


Aducerea pe lume a unui copil este o decizie importantă în viaţa fiecărui om. De cele mai multe ori, această decizie se ia în cuplu, plecând de la premiza că este o decizie conştientă şi asumată, a ambilor parteneri, ţinând cont că această decizie va influenţa viaţa viitorului copil. Ce se întâmplă, însă, când lucrurile nu stau aşa?


Deşi multe femei visează încă de mici momentul în care devin soţii şi apoi mame şi cumva trăiesc aşteptând momentele magice din viaţa lor, realitatea se dovedeşte a fi diferită de basme. De multe ori. Chiar foarte diferită. Ce se întâmplă, însă,  atunci când unul dintre parteneri nu îşi asumă responsabilitatea de viitor părinte? Ce se întâmplă atunci când doar unul dintre parteneri doreşte să devină părinte? Ce se întâmplă, însă,  atunci când unul dintre parteneri dispare din viaţa celuilalt şi a copilului depăşit de situaţie şi de responsabilitatea unui familii? Ce se întâmplă însă atunci când unul dintre parteneri moare subit? La câteva dintre aceste întrebări va răspunde în continuare psihologul Corina Cerchez, dar şi 3 mame singure. Fiecare poveste este unică, fiecare are explicaţiile, soluţiile şi scuzele sale. Ce este însă clar este că unii copii cresc doar cu un părinte, în principal cu mama. De ce se întâmplă asta?

”Este, într-un fel, uşor de înţeles că femeile sunt mai dornice să aibă un copil, să devină mame, să se împlinească prin maternitate. Ele sunt cele ce poartă sarcina şi, poate de aceea, decizia hotărâtoare este a lor. Uneori nu au de ales deoarece partenerul de viaţă îşi schimbă părerea şi decizia pe parcurs” explică Corina Cerchez, psiholog.

Mamă singură – o mie de întrebări, o singură realitate

O dată decizia luată, pe lângă miile de emoţii, apar mii de întrebări. ”Cum se va descurca singură? Ce îi va spune copilului despre faptul că are un singur părinte? Cum s-a ajuns la această situaţie? Prin ce emoţii trece ea sau copilul ei? Ce simte şi ce gândeşte? Va reuşi să găsească un tată pentru copil? Acestea sunt doar câteva dintre dilemele din multiplele nopţi albe ale femeilor puse în faţa acetei situaţii de viaţă”, a completat psihologul.

Mamă singură – mărturii


Dacă te afli în această situaţie, este important să ştii că soluţii se găsesc. Este important să îţi păstrezi sănătatea, calmul şi optimismul. Iată câteva mărturii a unor mame curajoase care au dorit să ne împărtăşească experienţa lor, pentru a inspira

Mamă singură – copilul apare la cupluri de tineri

“Toţi suntem nevoiţi să luăm decizii. Imediat ce suntem capabili de aşa ceva. Prima mare decizie din viaţa mea am luat-o la 20 de ani. Când am hotărât să păstrez o sarcină, nefiind căsătorită şi fără a avea vreo perspectivă în acest sens. A fost, clar, o decizie bună. Iar “decizia” are acum 26 de ani! Apoi am luat decizia de a nu mă căsători niciodată. Bună decizie şi aceasta. Dovedită în timp! Apoi am decis să-mi las fiica să ia singură deciziile importante care o privesc. Abia acum mă întreb dacă am decis bine…” (M, 46 de ani – mamă singură)

foto 123RF.com

Tatăl nu poate face faţă responsabilităţii unei familii şi pleacă

“Eram într-o poveste destul de complicată cu partenerul meu şi, nu de puţine ori mă gândeam să pun capăt relaţiei, dar ceva mă oprea. Faptul că era alcoolic mă deranja foarte mult.
Medicii îmi spuseseră că nu voi avea niciodată copii. Poate că acesta era motivul pentru care stăteam în această relaţie toxică pentru mine. Nu mai aveam încredere în mine ca femeie, credeam că nu sunt suficient de bună. Surpriza a venit pe neaşteptate, în urma unui tratament pentru o banală răceală. Mergând la control, deoarece continuam să nu mă simt bine am aflat ceva ce nu mi-aş fi imaginat niciodată – eram însărcinată. Eu care făcusem mii de analize, care am sperat ani de zile că voi putea ţine în braţe propriul copil. De necrezut!
În acel moment decizia a venit de la sine. Era un dar de la Dumnezeu pe care l-am primit cu braţele deschise şi nici prin cap nu mi-a trecut să renunţ la sarcină. Era unica şansă în această viaţă să am un copil, şi l-am păstrat.
Relaţia cu tatal lui a trecut prin multe etape, de despărţire, de revenire, cu promisiuni din partea partenerului că se va schimba, că va avea grijă de noi, reveniri asupra deciziilor luate, şi tot aşa.
Acum sunt doar eu şi băieţelul meu, mă recuperez după această relaţie extrem de toxică pentru mine, dar sunt fericită în fiecare zi că sunt mamă. Restul parcă nu contează, deşi mi-ar fi plăcut ca fiul meu să poată să îşi vadă tatăl, să aibă o relaţie cu acesta.
Tatăl copilului a dispărut din viaţa noastră, la câteva luni după naşterea copilului, nu şi-a recunoscut niciodată fiul şi nici nu îşi doreşte să îl vadă” (N. 30 de ani, mamă singură)

foto 123RF.com

”Soţul a decedat subit – am devenit mamă singură!”

“Situaţia mea este oarecum atipică, sunt mamă singură, dar nu pentru că vreunul dintre noi şi-ar fi dorit acest lucru. În primul an de căsătorie am decis că amândoi ne dorim copii (doi sau trei). Sarcina a venit firesc, la scurt timp după ce luasem decizia, am aflat că vom avea o fetiţă. Bucurie mare în familia noastră. Devenisem mândra posesoare a unui abdomen rotunjor, de viitoare mămică. Mândră sunt şi acum, deşi greu deseori.
La câteva luni de la naşterea fiicei noastre, soţul a făcut un atac cerebral… În câteva zile am pierdut cel mai important om din viaţa mea. Eram de-a dreptul şocată, încremenită şi fără puterea de a merge mai departe. Nu înţelegeam nimic. Cum să moară? Cum să nu mai fie? El, omul pe care l-am iubit din tot sufletul, care îşi dorise o familie şi un copil mai presus de orice…
Eram pe cont propriu de acum…. Mamă singură la mai puţin de 30 de ani. Cine-ar fi crezut? Nimeni! Eu cu siguranţă NU…..” (R. 33 de ani, mamă singură)

Concluzia psihologului

”Mărturiile de mai sus ne arată că, oricât de dureroasă este confruntarea cu realitatea de a nu avea partener, de multe ori femeile îşi doresc atât de mult să fie mame încât găsesc soluţiile potrivite pentru a face acest lucru să devină realitate. Iar pentru copil, contează foarte mult dragostea, dăruirea, înţelegerea, susţinerea, libertatea pe care i-o acorzi şi cadrul pe care i-l creezi” a mai spus psihologul.

Corina Cerchez, psiholog

Corina Cerchez





Sursa: https://www.csid.ro/rd-17856720

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata