Individul Cercetat Pentru înjunghierea Baschetbaliștilor Americani Eliberat

0 1

De
Mihai Niculescu,

Vineri, 19 iulie 2019, 19:35

Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, principalul inculpat în dosarul violenţelor produse anul trecut într-un club brăilean, a solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la dimiciliu, iar magistrații Curții de Apel Galați i-au admis cererea.

Decizia instanţei este definitivă şi trebuie pusă în aplicare deîndată, aceasta vizându-l pe Dasaev şi pe un alt inculpat în dosar, relatează Mediafax.

„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Husein Daniel
Gabriel şi Matei Valentin. Desfiinţează în parte încheierea de
şedinţă din data de 05.07.2019 pronunţată de Tribunalul Brăila
în dosarul nr. 369/91/2019/a2, numai în ceea ce îi priveşte pe
inculpaţii Husein Daniel Gabriel şi Matei Valentin şi în
rejudecare. În baza art. 206 al. 7, art. 222 al. 12 şi art. 242 al.
2 Cod pr. penală înlocuieşte măsura arestării preventive, luată
în cauză faţă de inculpatul Husein Daniel Gabriel, cu măsura
preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, de
la 19.07.2019 până la 17.08.2019 inclusiv. Dispune punerea de
îndată în libertate a inculpatului Husein Daniel Gabriel, de sub
puterea mandatului de arestare preventivă”, se arată în decizia
Curţii de Apel Galaţi.

Procurorii îl acuză pe Dasaev că a înjunghiat doi
baschetbalişti americani, componenţi ai unei echipe din Brăila, în
timpul unui scandal izbucnit în club în septembrie 2018.

Citeşte şi:

Interlopul Dasaev, trimis în judecată în cazul înjunghierii a doi baschetbaliști americani într-un club din Brăila. Sportivii, atacați fără motiv de Dasaev – rechizitoriu



Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/individul-cercetat-pentru-injunghierea-baschetbalistilor-americani-a-fost-eliberat-dasaev-a-fost-trecut-in-arest-la-domiciliu-2701077

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata