importanţa tehnologiei în tratarea tumorilor cerebrale

0 0


În ceea ce priveşte incidenţa cancerelor care afectează creierul şi sistemul nervos, acestea sunt pe locul 17 în topul bolilor maligne, cu aproape 300 de mii de cazuri noi în 2018. Cele mai frecvente tumori cerebrale operate sunt metastazele, alături de tumorile primare gliale.

“Există 4 grade ale tumorilor gliale, gradul 4 fiind cel malign, adică un cancer. La ora actuală, avem posibilitatea diagnosticării precoce a acestor tumori. De exemplu, pacienţii cu tumori gliale de gradul 1 pot fi trataţi cu succes dacă îndepărtăm aceste tumori, folosind tehnicile avansate. Nu este o idee tocmai bună doar să-i monitorizăm, fără să intervenim rapid. Sfatul nostru pentru toţi colegii noştri neurochirurgi este să îndepărteze aceste tumori cât mai repede. Deseori, se întâmplă ca aceste tumori să fie în zone elocvente, responsabile pentru funcţii vitale, iar pacienţii să fie sfătuiţi să revină după 6 luni pentru rezonaţă magnetică. Şi se întâmplă ca tumorile să ajungă la gradul 4 în acest interval”, avertizează prof. dr. Ilhan Elmaci, neurochirug.

O regulă importantă pentru a trata cu succes tumorile maligne este ca acestea să fie evaluate şi abordate în cadrul unei echipe complexe de medici. La ora actuală, tumorile cerebrale sunt tratate cu succes de către echipe formate din cel puţin 10 specialişti. Alături de oncolog, neurochirurgi, neurolog, radiolog şi radioterapeut, extrem de importantă este prezenţa unui neuroanestezist.

“Anestezia trebuie făcută atât de bine încât pacientul să se întrebe după operaţie dacă chiar a trecut prin acea intervenţie. Toţi paşii intervenţiei sunt ca realizarea unui puzzle: dacă un singur pas nu este făcut aşa cum trebuie, la cele mai înalte standarde, atunci rezultatul are de suferit. De exemplu, dacă o operaţie pe creier durează 4 ore, neuroanestezistul adoarme pacientul şi îl trezeşte atunci când noi, neurochirurgii, ajungem în zonele sensibile. Atfel, cu ajutorul pacientului treaz, ne asigurăm că totul este bine şi continuăm intervenţia”, adaugă reputatul neurochirurg.

Rolul neuromonitorizării şi tehnologiei în tratarea tumorilor cerebrale

O intervenţie de îndepărtare a unei tumori cerebrale durează în medie 4-5 ore, însă timpul operator poate ajunge şi la 8 ore. Unul dintre scopurile principale ale echipei medicale este îndepărtarea tumorilor, fără a afecta ţesuturile sănătoase. La nivelul creierului, acestea pot fi responsabile pentru menţinerea funcţiilor vitale şi orice gest neinspirat poate afecta pe viitor calitatea vieţii pacienţilor. Pentru a evita acest lucru, în centrele mari de neurochirurgie, echipele de medici apelează la cea mai bună tehnologie care asigură acurateţea diagnosticului şi tratamentelor.

“Neuromonitorizarea înseamnă, de fapt, evaluarea continuă a activităţii electrice a creierului în sala de operaţie, sub anestezie sau cu pacientul treaz. În paralel cu aceasta, facem şi examinările neuroradiologice, iar toate tehnicile avansate ne ajută să localizăm cu precizie zonele elocvente responsabile pentru funcţiile vitale din corp şi să evaluăm circuitele cerebrale. Fiecare persoană are anumite particularităţi la nivel cerebral şi trebuie să le evaluăm şi să le ştim bine înainte de operaţie. Astfel, având toate aceste date, le analizăm în echipă înainte de operaţie şi ne este mult mai uşor să facem operaţiile, în funcţie de particularităţile fiecărui caz. Facem şi simulări înainte de intervenţie şi stabilim care sunt limitele în care putem opera, pentru a nu afecta zonele elocvente şi circuitele cerebrale importante. Practic, înainte de intervenţie, facem o hartă a creierului care ne orientează pe parcursul intervenţiei, pentru a reduce la minimum riscurile intervenţiilor”, descrie expertul neurochirurg beneficiile neuromonitorizării care a redus mult riscul lezării unor structuri fine din creier.

La ora actuală, intervenţiile performante de extirpare a tumorilor cerebrale sunt de neconceput fără tehnologie. Digitalizarea, dar şi folosirea unor instrumente precum microscopul, neuroendoscopul, scanările tomografice intraoperatorii, rezonanţa magnetică intraoperatorie şi neuromonitorizarea contribuie substanţial la extirparea completă a ţesuturilor maligne.

“Folosim ultrasonografia intraoperatorie care ne ajută să fim sută la sută siguri, iar acest lucru este posibil şi datorită experienţei. Pentru cineva care foloseşte de puţină vreme aceste metode, este imposibil să le controleze perfect, dar echipa noastră are experienţă, iar pe baza evaluărilor imagistice făcute de neuro-radiolog, putem şti cu precizie cum decurge intervenţia pas cu pas. Sunt situaţii când folosim tomografia computerizată intraoperatorie, în funcţie de localizare. Tehnologiile ne asistă în toate intervenţiile de extirpare a tumorilor cerebrale, pentru a evita complicaţiile”, adaugă prof. dr. Ilhan Elmaci.

În ultimii 15 ani, riscurile de complicaţii în cazul extirpării tumorilor cerebrale au scăzut foarte mult, de la 10-15 la sută la doar 2 la sută. În plus, riscul de mortalitate a ajuns la 0,1 la sută. Toate aceste performanţe se explică prin experienţa din ce în ce mai vastă a echipelor de specialişti în neurochirurgie, prin dezvoltarea tehnologiei, dar şi prin personalizarea metodelor de tratare a tumorilor cerebrale. Acestea pot fi atât benigne, cât şi maligne.

Simptomele tumorilor cerebrale

Fie că este benignă, fie că este malignă, o tumoare cerebrală dă simptome în momentul în care exercită o presiune asupra ţesuturilor din jur. Acestea pot fi dureri de cap, stări de rău, pierderea cunoştinţei, momente de absenţă sau amorţeli în diverse zone din corp. Vizita la medic este obligatorie, aşa cum la fel de imperioasă este şi monitorizarea regulată post-terapie pentru cancere. Se ştie că anumite formaţiuni maligne precum cele de plămâni, sân, colon sau de piele pot da metastaze cerebrale.

“De exemplu, dacă există 3 sau 4 metastaze la nivel cerebral, iar pacientul are de suferit din cauza celei mai mari pentru că aceasta face o compresie cerebrală puternică, atunci o extirpăm. Pe celelalte, le putem trata prin radioterapie. Adaptăm tratamentul în funcţie de fiecare caz în parte, îl personalizăm. Avem deja o experienţă îndelungată şi cu Gamma Knife, iar expertiza noastră ne permite să o folosim în multe situaţii, fie de sine stătător, fie după intervenţia chirurgicală, dacă mai există resturi de tumoră. Acestea pot fi abordate prin Gamma Knife, Cyber Knife sau alte tehnologii din sistemul LINAC (acceleratorul linear care foloseşte raze X sau electroni pentru a distruge ţesuturile tumorale)”, descrie progresele radioterapiei aplicate în sfera cerebrală medicul neurochirurg.

Până la această oră, cauzele apariţiei tumorilor cerebrale nu sunt pe deplin înţelese, însă specialiştii menţionează printre factorii de risc stresul, anumite obiceiuri alimentare, radiaţiile electromagnetice, fumatul şi alcoolul.
 





Sursa: https://www.csid.ro/rd-18302219

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata