FRANȚA – ROMÂNIA 1-1, FED CUP // SIMONA HALEP

0 1


Partida Halep – Garcia (14:00) va fi urmată, după ora 16:00, de duelul dintre Buzărnescu (30 WTA) și Mladenovic (66 WTA), însă Segărceanu și Benneteau ar putea recurge la modificări în lot.
În caz de egalitate, totul se va decide într-un al cincilea meci, de dublu.
Roxana Fleșeru, jurnalistă experimentată a departamentului „Sporturi” GSP, și fotoreporterul GSP Raed Krishan transmit cele mai noi informații din Rouen, Franța.

live de la 14:00 » Simona Halep – Caroline Garcia

Simona Halep a transmis un mesaj solid ieri, când a învins-o fără emoții pe Kristina Mladenovic, scor 6-3, 6-1. Campioana en-titre de la Roland Garros a arătat excelent la revenirea pe zgură, a fost scutită de probleme fizice și a demonstrat de ce e numărul 1 al României și una dintre cele mai constante jucătoare ale lumii.

Azi, misiunea Simonei va fi una mult mai complicată. Dă pe peste Caroline Garcia, o jucătoare avantajată de condițiile indoor din sala de la Rouen. Revenită la lot la insistențele căpitanului-nejucător Julien Benneteau, Garcia a făcut un meci solid cu Mihaela Buzărnescu, astfel că partida de azi  e un adevărat blockbuster.

Halep, în avantaj

Raportul meciurilor directe e unul covârșitor în favoarea Simonei Halep, care o conduce pe Caroline Garcia cu 5-1. Ultima oară, cele două s-au întâlnit în 2018, în „sferturi” la Montreal, iar românca s-a impus cu 7-5, 6-1. Pe zgură, cele două s-au înfruntat o singură dată, la Roma, în 2018, când Simona a fost de asemenea învingătoare, 6-2, 6-3.

Cum s-a desfășurat prima zi: Buzărnescu a pierdut în fața Carolinei Garcia, Halep a trecut de Mladenovic

Rezultate

Sâmbătă: Simona Halep (2 WTA) – Kristina Mladenovic (66 WTA) 6-3, 6-1
Mihaela Buzărnescu (30 WTA) – Caroline Garcia (21 WTA) 3-6, 3-6

Azi, începând cu ora 14:00: Simona Halep (2 WTA) – Caroline Garcia (21 WTA)
Urmat de: Mihaela Buzărnescu (30 WTA) – Kristina Mladenovic (66 WTA)

Vezi și: Florin Segărceanu nu se ascunde: „Da, poate juca duminică atât la simplu, cât și la dublu”



https://www.gsp.ro/sporturi/tenis/franta-romania-1-1-fed-cup-simona-halep-caroline-garcia-livetext-de-la-14-00-miza-uriasa-in-meciul-3-halep-conduce-clar-in-raportul-duelurilor-directe-565367.html

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata