Femeia Care și-a Omorât Trei Copii în Suceava Are Discernământ

0 0


De
Mihai Niculescu,

Miercuri, 11 septembrie 2019, 12:26

Femeia din Suceava, acuzată că și-ar fi omorât trei bebeluși
în ultimii ani, a avut discernământ în momentul comiterii
faptelor, arată expertiza psihiatrică.

Expertiza a fost efectuată la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Suceava. Medicii au stabilit că atunci când a luat decizia de a-şi omorî cei trei bebeluşi pe care apoi i-a îngropat în grădină, femeia și-a dat seama ce face, arată Digi24.

Deocamdată, împotriva ei nu este luată nicio măsură
restrictivă, astfel că, în prezent, ea este acasă, unde mai are
trei copii, cu vârste de 6, 8 şi 10 ani.

Femeia, care angajată ca inginer la o multinațională- a fost
descoperită după ce și-a ucis ultimul dintre copii, acum o lună.
Un poliţist din localitate a observat femeia gravidă, dar ulterior,
aceasta nu mai avea nici burtă, nici copil.

Anchetatorii au stabilit că aceasta născuse acasă un băiețel,
neasistată medical, bebeluș pe care apoi l-a omorât, asfixiindu-l
cu un sac de gunoi. Femeia și-a recunoscut nu numai această faptă,
ci și alte două. În ultimii doi ani a mai avut doi copii, pe care
i-a îngropat în curte și s-a justificat că mai avea trei copii şi
nu îşi mai dorea alţii.

Citeşte şi:

Femeia care și-a ucis trei copii în Suceava s-a întors acasă. Locuiește în aceeași curte cu ceilalți copii pe care are interdicție să-i vadă

Roata unei mașini a sărit în mers, la Suceava. Cinci oameni au fost la un pas de o tragedie

Un bărbat a murit după ce a căzut printre trandafiri

GSP.RO

Bianca Andreescu a făcut senzaţie la „The Tonight Show” cu Jimmy Fallon. Cine nu a felicitat-o după triumf, deși și-ar fi dorit

Horoscop 11 septembrie 2019. DOUĂ zodii au mari probleme cu cei dragi

HOROSCOP

Horoscop 11 septembrie 2019. DOUĂ zodii au mari probleme cu cei dragi

Urmărește cel mai nou VIDEO



Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/femeia-care-si-a-omorat-trei-copii-in-suceava-are-discernamant-in-prezent-este-libera-alaturi-de-ceilalti-trei-micuti-pe-care-ii-creste-2744182

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata