Face contouring-ul, acum şi în cabinetul medicului estetician

0 0


FOTO: 123rf.com / Face contouring-ul, acum şi în cabinetul medicului estetician

Despre tendinţe în frumuseţe vorbim cu fiecare sezon. Dacă până acum am enumerat blefaroplastia sau ombilicoplastia, de data aceasta vorbim despre face contourig, un fenomen în materie de machiaj promovat la nivel mondial de Kim Kardashian. Cu ajutorul jocurilor de umbre şi luminozitate, imperfecţiunile chipului pot fi astfel mascate cu brio. De exemplu, o faţă rotundă poate fi îngustată, un nas lat se poate subţiat, pomeţii se pot accentua, iar linia mandibulei poate fi mai pronunţată.

Un astfel de rezultat estetic atrăgător poate fi acum obţinut în mod natural, fără machiaj şi alte intervenţii estetice invazive.

“Odată cu înaintarea în vârstă, pielea se lasă, la fel şi linia mandibulară, nu mai avem trăsăturile ferme ca odinioară. Se pierde linia dintre unghiul madibular şi menton, ceea ce oferă aspectul de faţă căzută şi îmbătrânită. Este unul din cele mai neplăcute aspecte ale îmbătrânirii pentru că ne afectează întreaga înfăţişare. Ne dorim astfel să găsim o soluţie miraculoasă care să ne ofere efect de lifting, să avem linia mandibulei mai pronunţată, ca în tinereţe, dar, dacă este posibil, fără operaţie. Medicina estetică neinvazivă evoluează, iar, în acest caz, putem vorbi de două tratamente.

Primul este un tratament injectabil cu o substanţă care este formată din cristale de calciu. Este un produs care este echivalent cu acidul hialuronic, dar este mult mai concentrat şi oferă o posibilitate mult mai mare de întindere a pielii. Odată injectat în zona dorită, acesta stimulează colagenul, iar, la 3-4 luni după injectare, produce efectul complet şi dă un aspect întinerit feţei. În cazul persoanelor trecute de vârsta de 60 de ani, procedura se face contouring implică folosirea de fire resorbabile de suspensie, care se introduc sub piele şi, cu ajutorul cărora, se obţine efect de lifting, chipul capătă un aspect vizibil întinerit”, explică medicul estetician Iancu Morad.





Sursa: https://www.csid.ro/rd-18394574

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata