EXCLUSIV/ Monica Davidescu are încă probleme după accidentarea suferită la ”Dansez pentru tine”. ”La fiecare schimbare de vreme trebuie să își pună genunchii la loc” | Monden, Vedete de la noi

0 40


A făcut de atunci, în cei șase ani scurși, recuperare după recuperare. Cu toate acestea, actrița nu mai poate fi la fel ca la început. Monica Davidescu resimte și acum accidentarea suferită în anul 2012, la show-ul de la Pro TV, ”Dansez pentru tine”. Atunci, aflată în postura de concurentă, ea s-a ales cu o ruptură de ligament la genunchi. A petrecut timp prin spitale și a încercat să facă tot posibilul pentru a-și reveni complet, mai ales că meseria sa necesită să petreacă destul de mult timp în picioare. În prezent, ea se simte bine, dar doar până în momentul în care se schimbă vremea. Atunci, pentru ea încep din nou chinurile.

”Și-a revenit, în măsura în care la fiecare schimbare de vreme, o doare și trebuie să își pună genunchii la loc”, a mărturisit soțul actriței, Aurelian Temișan.

Monica Davidescu a intentat, la acea vreme, un proces trustului cu care avea contract, pentru a-și recupera banii cheltuiți pe tratamente și recuperare. De altfel, actrița a și câștigat procesul și a primit despăgubiri de aproape 30.000 de euro.

Fiica celor doi a moștenit și ea, se pare, microbul actoriei. Aceasta joacă deja într-o piesă de teatru, desi este doar clasa întâi.

”Fetița ne răzbună pe amândoi, stă pe scenă. Așa vrea ea, nu i-am impus noi. O sprijinim cu ce putem. Monica și predă la o școală și, luând-o cu ea a ajuns și în trupă”, a mai spus Temișan.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/ Adela Popescu a fost săracă în adolescență. “Tot liceul am purtat haine de împrumut”





Sursa: https://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/monica-davidescu-are-inca-probleme-dupa-accidentarea-suferita-la-dansez-pentru-tine-la-fiecare-schimbare-de-vreme-trebuie-sa-isi-puna-genunchii-la-loc-2273812

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata