„Eu sunt cunoscut peste tot, pe arbitri nu-i știe nimeni”

0 2


CONTEXT: În minutul 42, „Bursucul” a răbufnit la adresa lui Sebastian Colțescu.Petrescu a început să protesteze, a ieșit din spațiul destinat antrenorilor, și a dat startul injuriilor în direcția „centralului”Petrescu nu s-a oprit nici după ce a fost eliminat. A făcut drumul spre vestiare chiar prin interiorul terenului, continuând să gesticuleze nemulțumit și să înjure printre dinți.„Băga-mi-aș p**a în mă-ta”, „Du-te în p**a mea” și „Ce asta, mă? Ce face jegul ăla?!”, au fost câteva dintre cuvintele grosolane aruncate de Petrescu în direcția arbitrului.

Antrenorul lui CFR Cluj și-a recunoscut vina, însă a găsit câteva scuze pentru gesturile sale grosolane din timpul partidei. (Detalii AICI)

S-a acumulat presiune în dreptul meu. N-am avut o zi în care să mă gândesc la mine pentru că am avut foarte multe meciuri. La ultimul meci am cedat și am avut reacția pe care am avut-o. Îmi pare bine că pot să vorbesc și eu acum, că tot timpul vorbește altcineva despre mine.  

Eu pe unde am fost ca antrenor, mai ales în competițiile europene, niciun arbitru nu mi-a dat niciun cartonaș galben și nu m-a trimis nimeni în tribună pentru că au știut să comunice cu mine. Și în România sunt arbitri care vorbesc cum trebuie cu mine. Dar dacă din prima un arbitru vine și e arogant la adresa mea eu imediat intru în criză. Aș vrea să înțelegeți că am greșit când am făcut ce am făcut la acest ultim meci pe fondul oboselii.

Am jucat 17 meciuri în 54 de zile. Dar dacă arbitrii ar ști să vorbească n-aș mai lua cartonaș roșu. Eu vreau să fiu respectat de arbitri pentru că și eu respect pe toată lumea. În secunda 30 am avut fault clar la Traore pe 16 metri, la golul lor a fost fault clar la Costache. Nu a dat nimic acolo și apoi dă penalty. Dar eu nu vreau să vorbesc despre arbitrajul lui Colțescu”, a declarat Dan Petrescu la TV Digi Sport.

„Eu sunt cunoscut peste tot, pe arbitri cine îi știe?”

„Bursucul” a continuat și i-a luat la țintă pe arbitrii din Liga 1, lăudându-se cu performanțele personale: „Vreau să vă spun că indiferent ce va fi în continuare, carierele mele de jucător extraordinar și de antrenor fantastic nu mi le va lua nimeni. Vreau doar să fim respectați. Noi am cerut să jucăm luni, că veneam după meciul de miercuri din Liga Campionilor, dar am fost refuzați. Sunt puțini oameni din România care au reușit să combine meseria de jucător cu cea de antrenor. 

Ultimele exemple sunt Păun și Bordeianu cărora le-am spus că vor ajunge la echipa națională și ei râdeau de mine. Nici trofeele nu mi le poate lua nimeni. Eu sunt un antrenor nebun, dar muncesc de dimineața până seara. Nu vreau să mă laud, dar dacă ies din România și mă duc în Rusia, Anglia mă cunosc toți, dar pe arbitri cine-i cunoaște? Eu am făcut ceva pentru România, ei nu știu ce au făcut”.

Dan Petrescu lasă de înțeles că nu va fi prezent miercuri la termenul în care ar trebui să fie judecat de Comisia de Disciplină a FRF: „Eu vreau să mă prezint la Comisia de Disciplină, dar azi am avut două antrenamente, am tușit toată ziua. Doctorul mi-a dat pastile. Dacă mă simt bine fizic și doctorul îmi zice că pot să zbor, mă prezint la Comisie”.

Citește și:

ASTRA – CFR CLUJ // FOTO Dan Petrescu, derapaj grosolan » L-a înjurat pe Sebastian Colțescu și a fost eliminat: „Du-te în p**a mea! Ce face jegul ăla?!”

Cum arata tânăra care ziua este o avocată de succes, dar care lucrează și ca prostituată de lux, cu jumătate de normă. FOTO

Libertatea



https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/dan-petrescu-prima-reactie-dupa-ce-a-fost-eliminat-de-coltescu-a-gasit-scuza-sa-nu-se-prezinte-miercuri-la-comisia-de-disciplina-eu-sunt-cunoscut-peste-tot-pe-arbitri-nu-i-stie-nimeni-577062.html

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata