Dr. Horaţiu Ioani, neurochirurg, Cum decurge intervenţia chirurgicală de hernie de disc

0 0


Dr. Horaţiu Ioani, neurochirurg, Cum decurge intervenţia chirurgicală de hernie de disc, foto arhiva medic

Am aflat de la dr. Horaţiu Ioani, medic primar Neurochirurgie, la Spitalul Clinic Colentina din Capitală semnele şi simptomele herniei de disc ce ne trimit la control medical, dar şi detalii despre intervenţiile chirurgicale.

CSÎD:  Care sunt semnele şi simptomele herniei de disc care ne trimit la control medical?
Dr. Horaţiu Ioani:
Majoritatea  populaţiei are hernie de disc. Aceasta afecţiune apare din cauza trecerii timpului. Procesul de degenerare a discului începe pe la 20 de ani şi nu putem face absolut nimic pentru a-l opri. Este ca şi cum am vrea să oprim timpul în loc.
Concret, simptomele herniei de disc pentru care trebuie să ne adresăm medicului sunt:
durerea de spate asociată cu durerea şi/sau amorţeala pe mână sau picior, într-un teritoriu bine definit;
dificultăţi la mobilizarea unui segment de membru (de exemplu, dificultăţi la mers pe vârfuri, călcâie, extensia braţului etc);
dureri de spate asociate cu incontinenţa urinară sau amorţeli în zona genitală.
 

RMN este investigaţia ce poate indica următorii paşi în tratament

CSÎD:  Când este nevoie de intervenţie chirurgicală?
Dr. Horaţiu Ioani:
Atunci când un pacient se prezintă cu simptomele de mai sus, se efectuează un examen RMN de coloană lombară sau cervicală.
Dacă simptomele descrise de pacient corespund cu nervul comprimat de hernia de disc (pe care îl vedem pe RMN), atunci se recomandă intervenţia chirurgicală.
Doar pentru durerea de spate, NU se recomandă excizia herniei de disc. Pe termen lung aceasta duce la dureri mai mari.
Pentru durerea de spate severă, sunt alte proceduri care se pot face, dar acestea sunt mai complexe decât o intervenţie pentru hernia de disc şi implică mai multe investigaţii.
CSÎD: Cum decurge intervenţia chirurgicală de hernie de disc?
Dr. Horaţiu Ioani:
Operaţia se face în anestezie generală, care este foarte bine tolerată. Pacienţii povestesc că au visat frumos.
Pentru coloana lombară: Se face o incizie de aproximativ 2,5-3 cm, la nivelul unde am identificat hernia pe RMN. Precizia este dată de reperaj cu radiografie intraoperatorie. După aceasta, muşchii la acest nivel sunt detaşaţi de os (nu se taie, doar se desfac de la nivelul fasciei si apoi se reataşează). Se face o mică incizie în os şi ligamente şi apoi se scoate hernia (discul rămâne pe loc). Pentru ca precizia intervenţiei să fie maximă, la Spitalul Clinic Colentina noi folosim microscop operator şi tehnici de microchirurgie.
Pentru coloana cervicală: se face o incizie în partea din faţă a gâtului. Se disecă musculatura gâtului şi se ajunge la disc care se scoate în totalitate, împreună cu hernia. În locul lui se pune un implant sintetic. Şi aici, la Spitalul Clinic Colentina, noi folosim standard navigaţie radiologică şi microscop operator.
CSÎD: Cât durează recuperarea şi ce recomandaţi în această perioadă?
Dr. Horaţiu Ioani:
Dacă indicaţia chirurgicală a fost pusă corect şi totul a fost executat minim invaziv (fără afectarea structurilor de rezistenţă  a coloanei), atunci însăşi operaţia este recuperarea.
Asta înseamnă că imediat după operaţie şi trezirea din anestezie (după 2-3 ore) pacientul poate face lucruri (mers, mobilizat membre) pe care nu le putea face cu câteva ore înainte.
Ca si recuperare formală, în funcţie de deficitele şi simptomele de dinainte de operaţie, pacientul este îndrumat către un centru de kinetoterapie.
Eu le recomand pacienţilor ca după operaţie să meargă pe jos, în plan drept. Gravitaţia face minuni pentru coloană.
În ceea ce priveşte reluarea activităţii, pentru munca de birou le recomand pacienţilor să se întoarcă la serviciu după aproximativ o lună, iar pentru muncă fizică, după aproximativ 3 luni.

Hernia de disc simptomatică se poate trata chirurgical cu succes

CSÎD: Hernia de disc se poate vindeca complet?
Dr. Horaţiu Ioani:
Hernia de disc se poate vindeca complet în aceeaşi măsură în care ridurile feţei se pot vindeca complet. Mecanismul de apariţie este acelaşi: deshidratarea unor structuri. Însă, hernia de disc simptomatică se poate rezolva chirurgical şi poate deveni nesimptomatică şi cu riscuri mici de recidivă (aprox 2% pe an).

După operaţie, se recomandă înotul, ciclismul

CSÎD:  Ce stil de viaţă este recomandat după o intervenţie chirurgicală?
Dr. Horaţiu Ioani:
După o intervenţie eu recomand pacienţilor să evite acele activităţi care au declanşat simptomele: efortul fizic excesiv, statul excesiv la birou etc.
Ca activităţi fizice, recomand înotul şi ciclismul. Aceste activităţi întăresc musculatura paravertebrală, fără să pună prea multă greutate pe coloană.





Sursa: https://www.csid.ro/rd-18317028

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata