Dinamo 0-1 // Jucătorul pe care Rednic l-a luat la ochi: „Nu mă interesează, se va exclude singur!”

0 2

Dinamo a câștigat a doua finală din cele cinci pe care trebuie să le bifeze pentru a putea spera la un loc de play-off. Deși toată suflarea roș-albă s-a bucurat peste măsură, antrenorul „câinilor”, Mircea Rednic, a fost rezervat, având și motive de supărare. 

Jocul lui Reda Jaadi, 23 de ani, l-a nemulțumit pe „Puriu”, care i-a trimis deja un mesaj public de avertizare: „Reda să înțeleagă că nu am nevoie la mijlocul terenului de artificii, ci de eficiență! Nu mă interesează spectacolul. Dacă nu va conștientiza acest lucru, se va exclude singur”. 

Conform surselor Gazetei, Rednic nu are de gând să facă nicio concesie în ceea ce îi privește pe noii fotbaliști și este dispus să ia orice măsură împotriva jucătorilor care nu îi respectă indicațiile cu sfințenie. Se ia în calcul chiar și rezilierea contractelor. 

Până acum, Jaadi a arătat calitate tehnică și curaj. Marocanul urcă des cu mingea la picior și capul sus, dar mai mereu se complică în momentele în care ar trebui să paseze simplu. Iar aceste lucruri l-au enervat pe Rednic, mai ales că mijlocașul de bandă a făcut aceleași greșeli și în victoria cu Craiova, 3-0, și în cea de acum două seri, de la Sfântu Gheorghe.

2meciuri a jucat Jaadi pentru Dinamo în Liga 1, neavând vreo realizare

5este nota pe care Jaadi a primit-o în Gazetă pentru evoluția din meciul cu Sepsi

EXCLUSIV Mircea Lucescu asmute ”câinii” pe antrenorul lui Dinamo! Întâlnirea anti-Rednic a avut o concluzie clară: „Ne vom implica noi să-l punem la punct!”



https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/sepsi-dinamo-0-1-jucatorul-pe-care-rednic-l-a-luat-la-ochi-nu-ma-intereseaza-se-va-exclude-singur-559729.html

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata