Citim mai mult ca niciodată, dar doar status-uri pe net

0 0


Cum 2018 s-a încheiat deja de ceva timp și ni s-au așezat mai bine amintirile și celebrele hotărâri de Anul Nou în minte, cred că acum este momentul perfect să reflectăm realist la câteva obiceiuri, mentalități și comportamente la care am vrea să renunțăm în 2019. Nu vă panicați, nu o să facem o analiză completă a vieților noastre, ci doar a cărților pe care le citim. Sau, mai bine zis, a cărților pe care nu le citim pentru că pozele pe scara albă în spirală din Cărturești Carusel ne distrag prea mult ca să mai cumpărăm ceva nou de citit. A durut? Ar trebui.

La cum stau românii la capitolul citit, povestea noastră este cel puțin o dramă. Mai țineți minte colecția reeditată de BPT-uri, scoasă în colaborare cu ziarul Adevărul acum ceva timp? Ca pâinea caldă se dădea! Atât de mulți oameni au dorit să cumpere prima carte încât a fost nevoie de o comandă de urgență pentru a suplimenta totalul de cărți puse pe piață! Deh, semn că românii sunt mari intelectuali, însetați de lectură și deloc mânați de dorința de a părea că au o casă perfectă și de a deține o bibliotecă de milioane de cărți. Încă în țiplă. #SăMoarăVecinuDeInvidie. Dacă ați ratat momentul, stați liniștiți, că românii antreprenori au intuit vâlva creată de orice obiect în ediție limitată, așa că puteți cumpăra astăzi toată colecția inițială de 100 de cărți de pe olx. În folie, bineînțeles.

Zece ani mai târziu (deja!), românii nu stau mult mai bine. Iată încă un #10YearChallenge la care, din păcate, nu suntem mai buni. În ianuarie, Libris.ro a făcut publică o listă foarte interesantă a celor mai bine vândute cărți de pe site-ul lor la nivel național, iar rezultatele nu sunt tocmai cele mai fericite.

Vreau să cred că singurul motiv pentru care cele mai bine vândute cărți motivaționale / de dezvoltare personală în 2018 pe Libris.ro sunt scrise de Irina Binder, Vitali Cipileaga, Gary Chapman și doi autori străini foarte necunoscuți este pentru că românii i-au citit deja și dat gata pe Dale Carnegie, David Allen, Stephen Covey, Daniel Pink, Brené Brown, Eckhart Tolle sau chiar Paulo Coelho (!), dacă avem criterii indulgente. Dar știu că nu este adevărat. În plus, este foarte interesant cum cei doi autori necunoscuți care au ajuns peste noapte scriitori de bestsellers motivaționale, Lise Bourbeau (sub 150 de recenzii pe Goodreads pentru toate cărțile ei de self-help) și Prentice Mulford (care nu trece pragul de 50 de recenzii), au fost aleși de editori pentru a fi traduși în românește. Poate trebuiau să scrie mai bine ca să rămână necitiți.

Apropo, coperta cărții motivaționale (!) De Vorbă cu Emma se laudă cu peste „10 milioane de cititori online”. În ritmul acesta, mă mir că New York Times nu s-a autosesizat până acum să publice un articol despre importanța traducerii acestei cărți în limba engleză. Asta mai ales ținând cont de editura cu nume umil care a publicat această carte: Bestseller. Totuși, ținând cont că populația globală de vorbitori de limbă română are aproape 23 de milioane de oameni, dintre care câteva milioane sunt compuse din oameni analfabeți (din nefericire), oameni care nu au citit niciodată o carte, copii care nu ar fi în ținta demografică a acestei cărți și alții pe care nu i-ar interesa, mi-e tare greu să cred că aceste cifre de pe copertă sunt adevărate. Mai mult, afirmația este atât de vagă încât lasă loc de interpretare: de fapt poate nu cartea a fost citită de 10 milioane de oameni, ci poate blog-ul lui Vitali a avut 10 milioane de vizitatori unici, dar atunci afirmația nu mai are același sens. Până la urmă, nu e totuna să intri pe un site și să citești o carte de 192 de pagini.

Da, sunt snoabă când vine vorba de cărți. Până la urmă, dacă tot dăm în medie 40 de lei pe o carte, îi dedicăm timp și spațiu atât pe noptieră, cât și în mintea noastră, de ce trebuie să fie o carte care conține niște mesaje motivaționale reciclate stil Tumblr sau niște situații clișeice întâlnite mult prea frecvent în filme siropoase create de scenariști neinspirați à la Irina Binder?! Înțeleg că nu suntem mereu în dispoziția necesară pentru a citi Homo Deus, o carte de știință de Stephen Hawking sau opere de ficțiune premiate cu Man Booker Prize. Și asta e perfect normal. Îmi este foarte clar că de multe ori, după o zi lungă de muncă, o carte de chick-lit este o versiune mult mai atractivă de a petrece timpul liber decât o carte care ne cere mai multă concentrare și cunoștințe de istorie sau de politică.

Totuși, asta nu înseamnă că trebuie să ne resemnăm și să citim mereu cărți ușoare și comode. Pe mine m-a blocat pentru câteva clipe gândul că, dacă voi continua să citesc anual la fel de mult ca până acum și voi ajunge până la vârsta speranței de viață europene, aș mai avea de citit numai 2.440 de cărți. Un număr infim pe lângă cel total de cărți publicate până acum și pe lângă toate cărțile care încă nu au fost scrise. Această descoperire m-a făcut să realizez că tot ceea ce citesc trebuie să își merite locul pe lista mea. Și că, dacă nu îmi place o carte, nu este nici un păcat să o las din mână și să mă apuc de alta. Pentru că, pur și simplu, nu avem timp de irosit. Nu pentru cărți care nu ne plac sau cărți care nu ne aduc nimic în schimbul timpului nostru.

Iată încă un set de date, de data aceasta la nivel global. De la Goodreads citire. Începând cu 2011, pe 1 ianuarie, Goodreads (un site unde utilizatorii pot lăsa recenzii despre cărți, pot nota ce cărți au citit, cu ce se delectează în prezent și ce urmează pe listă) lansează o provocare în care utilizatorii sunt încurajați să declare public un număr de cărți pe care ei vor să le citească în următoarele 12 luni. Conform Goodreads, în 2018, mai mult de 4,2 milioane de oameni au participat la această provocare, propunându-și să citească în medie 61 de cărți pe an (!). Din cele aproape 260 de milioane de cărți pe care utilizatorii și-au propus să le citească, numai 56 de milioane au fost citite (sau mai bine zis introduse în sistem, sigur multă lume uită!), astfel încât mai puțin de 700.000 de oameni și-au atins anul trecut target-ul de citit. Însă cu câteva zile înaintea terminării anului am verificat actualizarea live a informației și pe 28 decembrie 2018 numai 32.000 de oameni își atinseseră ținta, semn că ultimele trei zile din an sunt cele mai febrile pentru citit.

Cum spuneam, scopul acestui articol este de a seta niște planuri realiste legate de citit și de toate activitățile sale conexe. Mai jos, câteva sugestii.

Să nu mai plecăm cu mâna goală dintr-o librărie numai ca să comandăm cărțile dorite cu patru lei mai ieftin de pe net. Citește The Diary of a Bookseller de Shaun Bythell dacă vrei mărturiile unui librar care se luptă cu prețurile mici ale rivalilor online mult mai eficienți în logistică și în negocieri în masă. În plus, dacă nu vrei să cumperi cărți noi pentru că și așa tăiem copaci într-o veselie, un cont de Audible e o mini-investiție genială. Eu am descoperit recent audiobook-urile (după aventuri multiple cu podcast-uri) și mi le pun zilnic în căști în timp ce fac naveta. Recomandarea mea este să începi cu audiobook-uri narate de înșiși autorii cărților, pentru că așa vei simți că petreci timp exclusiv cu o persoană pe care altfel nu ai avea oportunitatea să o asculți vorbind șase-opt ore. Barack Obama, Carrie Fisher, Neil Gaiman, Anthony Bourdain sau Celeste Barber nu sunt deloc o companie rea pentru drumul către serviciu, școală sau piață.

Nici e-book-urile nu sunt o alternativă dezamăgitoare, mai ales dacă le citești pe un e-reader sau pe o tabletă cu opțiunea Wi-Fi dezactivată (ca să nu existe tentații de social media sau de pierdut vremea!). Nu în ultimul rând, cărțile second-hand reprezintă o altă opțiune fantastică, prietenoasă cu mediul și posibil pline de povești („Alinei, în semn de felicitări pentru terminarea liceului. Mama și Tata te iubesc. Iulie 2008”).

Pentru a scăpa de momentele lipsite de inspirație în care nu știi ce să mai citești și iar te apuci de o carte de cinci lei a cărei acțiune o uiți din secunda în care ai pus-o la loc pe raft, te poți alătura comunității Goodreads și să urmărești acolo oameni care postează despre ceea ce citesc și ce și-au mai propus pentru 2019. Dacă vrei să iei parte la Goodreads Reading Challenge, nu uita să îți propui un număr realist, dar ușor ambițios (ca să te impulsioneze!) de cărți. Dacă în 2018 ai citit numai șase cărți, și alea cu chiu, cu vai, numai pentru că nu prindeai Wi-Fi pe plaja unde te aflai în concediu, să citești 40 de cărți în 2019 s-ar putea să nu fie tocmai ușor și ori să te demotiveze, ori să te facă să citești cărți ușoare sau cărți foarte scurte. De exemplu, o metodă simplă de a te ține de o carte este să o citești concomitent cu cineva, alături de care să o poți și discuta ulterior. Poate cu partenerul, mama, sora, prietena cea mai bună sau colega de birou. Sau… de ce nu, cu niște străini (posibil viitori prieteni!) de la un club de carte.

Sunt deja câteva în București și nu numai, dar dacă nu există așa ceva în orașul tău, poți să fii tu prima persoană care pornește o serie de evenimente bookclub. Găsești inspirație berechet pe Instagram și foarte multe comunități #bookish. Poate te vei duce la un blind date with a book, adică vei cumpăra o carte învelită în hârtie al cărei titlu și autor nu le vei cunoaște. Sau poate te vei alătura unei provocări relativ cunoscute pe Facebook, în care să primești cărți de la străini și să trimiți și tu cărți altora, la rândul tău. Poate te va atrage o provocare în care trebuie să citești o carte de acum un secol, o carte cu o culoare în titlu, o carte scrisă de doi autori etc., orice care te face să ieși din zona de confort și să explorezi cărți noi. Găsești o mulțime de liste simpatice de genul acesta pe Pinterest.

Pe lângă motivul suprem de a citi pentru noi înșine, al doilea cel mai important motiv pentru care ar trebui să citim mult, să citim bine, să citim cu alții, să citim oriunde ș.a.m.d. este pentru efectul de domino pe care îl creează. Mama tocmai mi-a amintit că, atunci când eram mică, preferam de multe ori să (mă prefac că) citesc o carte în loc să mă joc cu plușuri pentru că o vedeam pe ea citind mereu câte un pic înainte de culcare. Așa este, nu existau tablete și nici telefoane inteligente pe vremea aceea, dar pentru mine acesta este exemplul perfect că mimăm comportamentul celor din jur, mai ales la vârste fragede. La final, vă las cu o relație cauză-efect legată de cărți și de construirea pasiunii încă din copilărie.

La începuturile anilor 2000, mă aflam într-un program american de școlarizare tip Step-by-Step dintr-o școală normală de stat. Acolo, zilnic citeam cu rândul câte o oră pe o scară de lemn special construită într-un colț al clasei. Cine prindea o carte nouă și ultima treaptă, cea mai aproape de tavan, era norocosul absolut. Aceea era puntea de observație a construcției zgârie-nori de lemn din sala noastră. Totuși, nimeni nu putea să se răsfețe prea mult uitându-se în jos la restul colegilor pentru că la sfârșitul orei de citit fiecare trebuia să completeze o fișă cu ce a citit și ce a înțeles. Acum aceste ore se numesc în Statele Unite cursuri de „deep reading”, adică citit profund, deoarece tinerii elevi nu mai sunt obișnuiți cu perioade de citit neîntrerupt. Noi iubeam și așteptam cu adevărat fiecare oră pe scara aceea de lemn. Ani mai târziu, mergând cu autobuzul în Amsterdam, stăteam în picioare și citeam. Nu mă țineam de nici o bară pentru că aveam antrenamentul picioarelor bine înfipte din metroul bucureștean. Șoferul a frânat brusc, eu evident m-am împrăștiat toată într-un spațiu de 2×2, am terminat de citit paragraful și apoi m-am ridicat. Era o carte bună.

Citește și:
Nuntă în cer. Povestea de dragoste dintre Mircea Eliade și Maitreyi

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro





https://www.elle.ro/lifestyle/citim-mai-mult-ca-niciodata-dar-doar-status-uri-pe-net-667030/

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata