Carmen Brumă a fost un Moș Nicolae generos. Cadouri pentru 18 ghete

0 1


Carmen Brumă păstrează toate tradițiile de sărbătoare din luna decembrie. Vlad, fiul ei, a fost învățat de mic să-și curețe ghetele de Moș Niculae pentru a primi cadouri, lucru care s-a întâmplat și de această dată. Numai că… băiețelul de 4 ani al lui Carmen și al lui Mircea Badea i-a făcut mamei sale o mică surpriză…

„L-am trimis să-și pregătească ghetuțele, crezând că-și va pune o pereche. Când m-am dus la ușă, erau înșirate nouă perechi! Strânsese toți pantofii din casă pe care i-a găsit, i-a șters cu șervețelul, apoi i-a așezat frumos. Și nu a vrut să renunțe la nici unul, așa că moșul a trebuit să găsească o soluție de avarie și să umple fiecare ghetuță. Pentru că așa mi-a spus, că Moșul trebuie să pună un cadou pentru fiecare ghetuță. Greu, dar s-a descurcat în cele din urmă”, a povestit vedeta, ușor amuzată, pentru Libertatea.

Ea a primit doar un cadou. Pe care și l-a făcut singură!

Carmen Brumă, care obișnuiește să cheltuiască foarte mult pe echipament sportiv, s-a înnoit și ea de Moș Nicolae. Vedeta și-a făcut singură cadou o vestă cu motive tradiționale, pe care a pus ochii într-un pop-up shop cu motive neoetnice:

„Am zis să fiu pregătită, așa că mi-am făcut eu un cadou: această vestă cu motive tradiționale. Mi-a plăcut și pentru că e lucrată manual, cu multă atenție, dar e și groasă”.

Vedeta a mai dezvăluit că atât ea, cât și fiul ei se îmbracă în astfel de haine, mai ales de sărbători:

„Îmi face plăcere să mă îmbrac în obiecte vestimentare cu motive populare, în special de sărbători. L-am îmbrăcat și pe Vlăduț de 1 Decembrie. Pentru serbarea de la grădiniță, la fel, va purta o ținută cu ie și blugi”.

VIDEO/ Vedetele autohtone, pedepsite pentru năzbâtiile din copilărie. Au primit nuiaua în ghete!





Sursa: https://www.libertatea.ro/ultima-ora/video-carmen-bruma-fost-un-mos-nicolae-generos-trebuit-sa-umplu-noua-perechi-de-ghete-2478604

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata