ANTWERP 1-2 // VIDEO Boloni, 3 victorii la rând! Antwerp atacă podiumul şi locul de grupele Europa League

0 2

Ladislau Bölöni a revenit momentan pe podium, legând a treia victorie cu Antwerp în play-off, 2-1 la Gent, şi speră la locul 3 care asigură prezenţa în grupele Ligii Europei.

N-a contat că a avut două goluri refuzate cu VAR, pe motiv de ofsaid. Baby (21), pe gafa portarului Kaminski, şi Refaelov (82) au decis jocul controlat de oaspeţi.

Boloni: „Am suferit doar în ultimele 15 minute”

„Sunt foarte mulţumit de cum am evoluat în prima repriză, am şi marcat, am finalizat acţiunile, am avut şi un gol anulat, dar nu comentez arbitrajul. După pauză, jocul nostru ofensiv a fost un pic mai realist, în condiţiile în care Gent a trebuit să-şi asume riscuri la 0-1, să devină indisciplinată tactic.

Am suferit doar în ultimele 15 minute, dar am rezistat şi i-am surprins pe contre. Cred că rezultatul este meritat, o victorie foarte dificilă”, a comentat antrenorul român.

Care l-a pierdut însă pentru ciocnirea cu campioana FC Bruges pe mijlocaşul Haroun (suspendat după al treilea cartonaş galben în play-off), cel mai bun jucător al său sâmbătă seară. 

12 din cele 17 victorii obţinute de Antwerp în acest campionat au fost la limită, şapte rezultate de 2-1 şi cinci de 1-0. N-a marcat peste două goluri decât cu Waregem şi Bruges

Antwerp are 34 de puncte în play-off, după 4 meciuri, fiind la 4 de liderul Genk, care are un meci în minus. 

Vezi AICI clasamentul din Belgia 

CITEȘTE ȘI:

Răzvan Marin, sfaturi de aur pentru Ianis Hagi, Man și Cicâldău: „Așa vor ajunge și ei la o echipă mare”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!



https://www.gsp.ro/international/stranieri/gent-antwerp-1-2-video-boloni-3-victorii-la-rand-antwerp-ataca-podiumul-si-locul-de-grupele-europa-league-564739.html

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata