9 dintre cele mai bune locuri din lume pentru a privi stelele

0 1


Probabil te întrebi de ce este nevoie să străbați lumea pentru a vedea stelele, când le poți admira chiar din locul în care te afli acum. Ei bine, statisticile arată că aproape două treimi din lume nu poate vedea Calea Lactee, pentru că orașele moderne sunt foarte bine luminate.

Însă există anumite destinații de unde te poți bucura de o priveliște absolut încântătoare, unde cerul nu a arătat niciodată mai frumos. Dacă ești în căutarea acelei experiențe unice, intergalactice am putea spune, îți recomandăm câteva locuri din lume unde îți poți îndeplini această dorință:

Pic du Midi, Franța

Turiștii escaladează cele mai înalte vârfuri pentru a admira cerul pe timp de noapte, când este complet acoperit cu stele. Aici există posibilitatea de a beneficia de un expert care îți va explica toate aspectele care te interesează în legătură cu astrele.

Muana Kea, Hawaii

La o înălțime de 4200 de metri în vârful muntelui Muana Kea, natura își dezvăluie adevărata frumusețe. Cu ajutorul unui telescop, oamenii de știință vin aici pentru a privi universul.

Deșertul Atacama, Chile

Mulți turiști pasionați de privitul stelelor sunt familiari cu această destinație unică. Nivelul de poluare este foarte scăzut, iar punctele de mare altitudine și cei peste 900 de kilometri de deșert fac din această regiune un loc absolut special pentru turiști.

Kerry, Irlanda

Unele dintre cele mai frumoase constelații pot fi văzute în această peninsulă superbă a Irlandei. Inscripțiile preistorice de pe monumentele din această zonă demonstrează că locuitorii admirau stelele cu mii se ani în urmă.

NamibRand Nature Reserve, Namibia

Acest deșert african este probabil cel mai potrivit loc din punct de vedere științific pentru a vedea galaxia. Deșertul Namib are unul dintre cele mai întunecate ceruri de pe Pământ, potrivit Asociației Internaționale Dark-Sky.

Parcul Național Valea Morții, Statele Unite ale Americii

Nu doar că Valea Moartă este un loc incredibil pentru a admira stelele, dar are și o istorie bogată strâns legată de goana după aur din secolul al XIX-lea. Vizitatorii pot vedea o mulțime de constelații cu ajutorul telescopului.

Sark, Insulele Canalului

Această destinație aparte a fost desemnată „prima insulă cu cer întunecat” din lume. Aici nu există mașini sau lumini pentru a polua cerul nopții, oferindu-i o valoarea inestimabilă locului, mai ales pentru turiști. Cei care folosesc instrumentele speciale, pot vedea de aici planete, stele căzătoare și mii de constelații.

Brecon Beacons, Țara Galilor

În Brecon Beacons nu vei găsi prea multe surse de lumină, ceea ce îți va oferi o priveliște incredibilă asupra corpurilor cerești. Pe lângă constelații, meteoriți și stele căzătoare, dacă ai noroc, poți vedea chiar și Aurora Boreală.

Tenerife, Insulele Canare

Aproape de Ecuator, Insulele Canare au unele dintre cele mai întunecate nopți și cele mai clare priveliști. Vino aici în timpul Festivalului Starmus pentru o experiență cu adevărat specială, unde participanții sunt invitați la petreceri cu tematică spațială și diverse proiecții interesante.

Citește și:
11 destinații din Balcani pe care trebuie să le vizitezi în acest an

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro





https://www.elle.ro/lifestyle/9-dintre-cele-mai-bune-locuri-din-lume-pentru-privi-stelele-661289/

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata