6 dintre cele mai controversate decizii de casting din istoria cinema-ului

0 1


Uneori e de ajuns o decizie discutabilă de casting ca un film să aibă parte de scandal încă dinainte de a avea premiera. De cele mai multe ori, asta se întâmplă când persoane de culoare care au existat în realitate sunt interpretate de actori sau actrițe albe (asta are și un nume: whitewashing) sau când personaje transgender sunt reprezentate pe ecran de actori cisgender. Mai jos, câteva astfel de scandaluri care au răbufnit în presă și au mutat atenția de pe subiectul filmului pe alte problematici.

Ghost In The Shell

Când a apărut știrea că Scarlett Johansson va apărea într-un remake al manga-ului japonez Ghost In The Shell, lumea a fost înfuriată. Atât de înfuriată încât peste 15.000 de oameni au semnat o petiție prin care cereau distribuirea unei actrițe asiatice în rolul principal. Asta nu s-a întâmplat însă, iar Johansson a declarat mai târziu că „unui actor ar trebui să i se permită să joace orice persoană, copac sau animal, pentru că asta presupune meseria”, ceea ce a generat și mai multe nemulțumiri. Actrița a completat ulterior, spunând că interviul a fost editat pentru a suna mai senzațional, iar vorbele ei au fost scoase din context.

Cleopatra

În 1963, Liz Taylor era distribuită în rolul titular din Cleopatra, cel mai scump film care se făcuse până la momentul respectiv. Whitewashing-ul era mai degrabă o normă decât o excepție, dar alegerea tot a stârnit rumoare, pentru că egiptologii sunt de părere că regina egipteană nu putea sub nici o formă să arate ca în film. Se pare că în prezent se pregătește un remake după Cleopatra și ținând cont că printre numele vehiculate pentru rolul principal se numără Angelina Jolie și Lady Gaga, discuțiile nu vor întârzia să apară.

The Danish Girl

Eddie Radmayne a primit o a doua nominalizare la Oscar pentru rolul din The Danish Girl, unde o interepretează pe Lili Elbe, cunoscută ca prima persoană care a trecut printr-o operație de schimbare de sex. Multe voci au fost deplâns lipsa de acuratețe istorică a filmului și faptul că un actor cisgender joacă un personaj transgender și că acesta nu reprezintă comunitatea.

Dallas Buyers Players Club

Aceeași problemă a fost și când Jared Leto a jucat un personaj transgender în Dallas Buyers Players Club, care a fost chiar admonestat de către activiști la sesiunea de Q&A de după o proiecție din cadrul unui festival de film. „Nu merit să joc rolul pentru că sunt bărbat? Ați avea o problemă atunci dacă un actor gay ar juca un personaj straight?” a întrebat-o el atunci pe cea care a ridicat problema, spunând că astfel de roluri sunt interpretate numai de către bărbați albi heterosexuali. Pentru rolul din Dallas Buyers Players Club, Leto a câștigat mai multe premii, printre care Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un rol secundar.

Taxi Driver

Când Jodie Foster a fost distribuită, la doar 12 ani, în rolul unei fete fugite de acasă care ajunge să se prostitueze, această decizie de casting a fost aspru criticată. Filmul în cauză este celebrul Taxi Driver, care i-a adus astfel și prima nominalizare la Oscar. Producătorul filmului a trebuit să se lupte cu Protecția Copilului pentru ca Foster să poată juca un astfel de rol, iar în secvențele mai delicate sau explicite, aceasta a fost înlocuită de sora ei, care avea atunci 18 ani.

Nina

Zoe Saldana a primit foarte multe critici pentru rolul din Nina, un film biografic despre Nina Simone. Spectatorii și fanii cântăreței au fost ultragiați de faptul că Saldana nu seamănă deloc cu aceasta (pentru rol a trebuit să își pună un nas fals și să își închidă culoarea pielii) și mai mult de atât, nu are vreun talent muzical deosebit. După ce actrița a postat pe Twitter niște vorbe ale muzicienei pe care o întruchipează, reprezentanții acesteia i-au răspuns cu „Drăguță poveste, dar te rugăm să nu mai pomenești vreodată numele Ninei.” Oops!

Citește și:
Cernobîl: serialul care ne arată cum se poate repeta istoria

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro





https://www.elle.ro/lifestyle/6-dintre-cele-mai-controversate-decizii-de-casting-din-istoria-cinema-ului-668383/

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata