Vali Rotari a murit. Artistul a pierdut lupta cu boala necruțătoare

0 20

„Vali va fi depus astăzi, începand cu ora 12:00 la capela Parohiei Aparatorii Patriei II „Sf. Ambrozie”, cu intrare din Sos Olteniţei”, a scris Aniela Rotari.

 Vali Rotari a colaborat, de-a lungul timpului, cu Magazinul de Muzică, Mircea Rusu Band, Axa Project și mulți alții. Trupa din care a făcut parte este Foișorul de Foc.

Chitaristul bass s-a luptat cu un tip de cancer. I-a fost montat un stent și a început ședințele de radioterapie. O perioadă, nu va mai putea urca pe scenă, nici munci în propriul studio de înregistrări, iar asta înseamnă zero venituri. Ca să se poată pune pe picioare, are nevoie de colegii săi, care-l pot ajuta cu donații.

În urmă cu trei luni, soția lui a anunțat că Vali este grav bolnav. „Am decis să nu mai ascund boala lui Vali și să vin în fața voastră pentru că… e un moment în care chiar avem nevoie de voi. E un moment care i s-ar putea întâmpla fiecăruia dintre noi și pe care Vali îl trăiește cu demnitate, cu forță și cu speranță. Soțul meu e un luptător, un suflet nobil, un artist care are enorm de mult de dăruit. Haideți să îl ajutăm să se facă bine. Fiecare ajutor mic contează, pentru că înseamnă un pas mai aproape de sănătate pentru Vali’, a fost mesajul soției lui Vali Rotari.

Citește și

 

Referendumul pentru familia tradițională scindează coaliția PSD-ALDE; Gerea: ‘Noi nu vom face campanie!’; Subiectul, delicat și pentru Opoziție



Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/vali-rotari-murit-artistul-pierdut-lupta-cu-boala-necrutatoare-2345730

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata