Raluca Podea se întoarce la ,,Chefi la cuțite”

0 38


Raluca Podea se întoarce la ,,Chefi la cuțite”, alături de fiul ei de 10 aniUna dintre cele mai memorabile apariții de la bancul de lucru ale sezonului trecut a fost fosta starletă Playboy ce a condimentat jurizarea prin sex-appeal și senzualitate.

Fiul său în vârstă de 10 ani, care a susținut-o din culise anul trecut, își va încerca și el norocul în show-ul culinar. Vin împreună, dar gătesc separat și fiecare va resimți emoțiile primei etape culinare din bucătăria ,,Chefi la cuțite”. Poveștile celor doi vor prinde contur, căci aflați la bancul de lucru vor mărturisi că pe lângă relația specială care îi leagă, David și Raluca împărtășesc și o pasiune comună: gătitul.

Deși este doar în clasa a patra, David a deprins câteva secrete din zona culinară încă din fragedă copilărie, pentru că obișnuia să își ajute bunica la prepararea bucatelor. Cărțile de colorat au fost înlocuite cu succes de joaca prin bucătărie: ,,Stăteam așezat la masă și primeam un castron mare, cu apă, făină, condimente. Deși nu eram ordonat, îmi luam treaba în serios, ca un adevărat bucătar.”, mărturisește cel mic. Deși are mari emoții, speră să facă o figură bună în etapa jurizării pe nevăzute, unde le va propune chefilor o rețetă curajoasă: souffle de ciocolată cu gem de afine. Micul bucătar va găti cu mult entuziasm o rețetă dulce, ce s-a dovedit a fi până acum cea mai mare provocare a celor care au trecut pragul ,,Chefi la cuțite”. Cu optimismul și încântarea caracteristică vârstei, David vrea să arate cât de priceput e în arta culinară, dar recunoaște că unul dintre motivele pentru care participă în acest sezon este să îi cunoască personal pe chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu: ,,Am fost foarte emoționat să îi întâlnesc, mai ales pe chef Cătălin, care e preferatul meu!”.

Sezonul trecut, fosta starletă Playboy a reușit să încingă atmosfera la bancul de lucru și a transformat proba de gătit într-un adevărat spectacol.

,,A fost o concurență pe cinste între mine și David. Eu mi-am dorit foarte mult ca el să meargă mai departe, pentru că l-am văzut extrem de încântat de tot ceea ce se întâmplă la ,,Chefi la cuțitecând am participat eu prima oară, în sezonul trecut. De data aceasta ne-am înscris amândoi, căci David și-a dorit foarte mult să ,,ne luptăm” la bancul de lucru. Înainte de a găti în platou s-a pregătit acasă, ba chiar se trezea din somn și începea să lucreze la preparatul lui, era foarte entuziasmat. Făcea prăjituri, își dorea să fie cel mai bun. Așa că a fost o adevărată competiție între noi doi, dar recunosc…că și dorința mea era să îl văd pe el fericit, cu un cuțit din partea chefilor, pentru că el este mai bun ca mine. David e un copil foarte sensibil, a muncit mult și nu voiam să fie dezamăgit.”, a declarat Raluca Podea.

Citește și

Regizoarea Mirona Radu: „Noi, femeile, greșim fiind doar oglinzi ale celor pe care îi iubim”

 



Sursa: https://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/raluca-podea-se-intoarce-la-chefi-la-cutite-2217574

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata