Planurile pe care Alina Vidican cu restaurantul din SUA rămas de la Cristi Borcea

0 1

De altfel, Alina Vidican s-a stabilit alături de cei doi copii pe care îi are din timpul relației cu fostul acționar de la Dinamo.

Barul pe care îl deține Alina Vidican este favorit al comunității române din America, scrie Wowbiz.ro.

Unele surse declară că Alina a început deja să pregătească petrecerea dată la localul său cu ocazia trecerii dintre ani, chiar dacă ea își petrece sărbătorile în România. Ea ar fi contactat o serie de artiști cunoscuți și se zbate să conceapă cel mai bun meniu pentru revelion.

„Vrea să facă o petrecere de pomină, una în care românii din Miami să se simtă foarte bine. Va fi relativ scump, undeva în jurul a 500 de dolari pentru o familie, dar va fi de lux, vor cânta cântăreţi celebri, va fi o tombolă cu premii importante, iar mâncărurile vor de neuitat, mai ales că se va găti tradiţional româneşte. Normal, vor fi sarmale făcute cu varză murată, din România, va fi salata de boeuf tradiţională şi, cum e de aşteptat, nu vor lipsi pomana porcului, şoriciul sau cârnaţii care se fac în România în acea perioadă”, a spus un apropiat de-al familiei Alinei Vidican.

CITEȘTE ȘI: VIDEO / Radu Paraschivescu: „Limba dăncileză va triumfa la Bruxelles!”. A lansat o carte cu vorbe de duh ale politicienilor și cu un capitol dedicat premierului Dăncilă

 





Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/stiri-externe/planurile-pe-care-alina-vidican-cu-restaurantul-din-sua-ramas-de-la-cristi-borcea-2449274

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata