O obrăznicie stilistică: Dolly Parton (de Corina Bud)

0 2


Așa că îndrăznesc (cu satisfacție, că am recunoscut că am chef de #nasty) să propun ca model de stil, de asumare și inspirație, un personaj care, altminteri, greeeu ar fi intrat ca style icon’ într-o revistă cu mare pasiune pentru estetisme, modă fără cusuri și imagerie perfectă.

Risc, mă arunc și recunosc: o A D O R pe Dolly Parton.

Nu mă interesează că mulți ar spune că e definiția kitsch-ului, că e de mult pensionară, că a petrecut mii de ore la chirurgul plastician sau că nu ai cum să strălucești în halul asta și să fii fashion icon. Darling, I dont give a damn.

Femeia asta e atât de dement de mișto, încât niciun coolist nu are cum să mă contrazică și, dacă îndrăznește, îi dau 10 motive ca să se răzgândească.

NB: vă rog să citiți tot, pe acest soundtrack:

1. Queen of Country Music’ (așa îi spun americanii pasionați de sound de Nashville) s-a născut în Tennessee, într-o familie cu 12 copii, supersăracă și care nu avea bani de curent electric. Cu primii bani câștigați a cumpărat casa și a refăcut-o exact așa cum era în copilăria ei (una din băi a fost amenajată astfel încât să arate ca un WC de curte).

q.e.d: Dolly are umor și nu uită niciodată de unde a plecat.

2. La începutul anilor 2000, de Gay Day și-a pus la dispoziție parcul de distracții (yep, în SUA există unul cu numele ei și are supersucces: Dollywood) pentru petreceri LGBT și Ku Klux Klan-ul a amenințat-o cu moartea un an întreg după această decizie. Lui Dolly nu i-a păsat și a declarat zâmbind: nu am de ce să mă explic. Să mă lase, domnule, în pace. Iubesc pe cine vreau, iar eu iubesc pe toată lumea. Și vreau ca și ei să aibă dreptul să se căsătorească. Să sufere și ei ca toată lumea!’
q.e.d.: Dollys got balls.

3. Personajul ei e unul dintre cele mai imitate de comunitatea drag. La unul din cele mai tari concursuri look alike de drag, Dolly s-a înscris cu propriul ei personaj. A pierdut și a dat și un superpremiu câștigătorului. Hallelou!

4. Și-a început cariera ca songwriter și a fost considerată zeci de ani ca una din cele mai tari compozitoare din industrie.

5. În 2000, la aproape 60 de ani, și-a facut propriul label: Dolly Records.

6. Are 25 de discuri de aur & platină, 25 de No. 1 în Billboard, 41 de albume, 110 singles și muzica ei are 100 de milioane de download-uri.

7. Are 8 Grammy-uri și 2 nominalizări la Oscar. Dacă nu ați vazut Steel Magnolias, its time…

8. Nu a purtat niciodată rochii sau outfituri fără mâneci pentru că, se pare, nu vrea să arate publicului tatuajele (u-haaa) pe care le are pe ambele brațe, până aproape de încheietura mâinii. How cool is that, hipster-people?

9. Eat this: Dolly, prima ființă clonată (da, oaia Dolly) a fost botezată după numele ei. Behehe.

10. Și lovitura finală: cât de cool e și outfit-ul, și (mai ales) coafura din fotografia asta cu Miss Dolly?

M? V-am convins?

Citește și:
God Is A Woman și nu, nu e Ariana. E Cher! (de Corina Bud)

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro





https://www.elle.ro/lifestyle/o-obraznicie-stilistica-dolly-parton-de-corina-bud-630937/

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata