Ionela Prodan a fost căsătorită de două ori. Cine au fost cei doi soţi

0 31


Ionela Prodan a fost căsătorită de două ori. Cu primul soţ, Traian Tănase, s-a măritat la 3 zile după ce l-a cunoscut. A doua oară, interpreta de muzică populară şi-a găsit liniştea sufletească alături de Toni Antohi, de profesie inginer.

Ionela Prodan a avut parte de o căsnicie fericită alături de Traian Tănase, despre care a spus că a fost mereu cel mai mare sprijin al său, dar şi cel care a încurajat-o întotdeauna să îşi urmeze calea în cariera muzicală. Cu Traian Tănae, Ionela Prodan mărturisea că s-a căsătorit la numai trei zile după ce l-a cunoscut.

“Eu când m-am măritat nici nu ştiam câţi ani are bărbatul meu. M-am măritat în trei zile. Eu, la început, îi spuneam “Domnule”, pentru că nici nu îndrăzneam să-i spun pe nume. El m-a divinizat, mi-a făcut casă, copii”, a mărturisit Ionela Prodan.

Cu toate acestea, cei doi au trăit o poveste de dragoste foarte frumoasă, din care au rezultat doi copii: Anamaria şi Anca.

Viaţa Ionelei Prodan a luat însă o întorsătură tristă, în 1992, când Traian Tănase a murit, la 54 de ani, din cauza unei congestii cerebrale. Din acest motiv, interpreta a trebuit să renunţe la cariera muzicală, pentru a se ocupa de cele două fiice ale sale.

“Motivul major care m-a făcut să renunţ la turnee a fost pierderea soţului meu, Traian Tănase, în 1992. El era cel mai mare sprijin al vieţii mele, un soţ şi un tată excepţional. Fără el, n-aş fi putut avea cariera pe care am avut-o. Traian a avut grijă de căminul şi de fetiţele noastre, Anamaria şi Anca, în timp ce eu eram plecată, cu lunile, în turnee în ţară sau peste hotare, preluându-mi astfel toate responsabilităţile. A trebuit să fac această alegere grea, renunţând la turnee, de dragul fetelor mele, care erau la vârsta adolescenţei şi, deci, trebuia atent îndrumate”, povestea Ionela Prodan, într-un interviu pentru gds.ro.

Traian Tănase a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, acolo unde se odihneşte şi prima soţie a acestuia, cântăreaţa de muzică populară Mărioara Tănase. Mărioara Tanase (foto) a murit pe 27 iunie 1970, cu puţin timp înainte să împlinească 30 de ani, într-un accident rutier.

Mărioara Tănase, prima soţie a lui Traian Tănase

Mărioara Tănase, prima soţie a lui Traian Tănase

A doua oară, Ionela Prodan şi-a regăsit fericirea la 51 de ani, alături de Toni Antohi, un moldovean de profesie inginer.

“Anii au trecut, mi-am regăsit liniştea sufletească lângă cel de-al doilea soţ, inginerul Toni Antohi, un moldovean molcom, care s-a încumetat să clădească alături de mine un nou cămin”, povestea Ionela Prodan.

Ionela Prodan a murit pe 16 aprilie, după ce s-a luptat o perioadă lungă de timp cu o boală cruntă. Se pare că mama impresarei Anamaria Prodan avea probleme grave la pancreas, iar artista de muzică populară și-a petrecut ultima perioadă a vieții mai mult prin spitale. Anunțul a fost făcut de fiica sa, Anamaria Prodan, pe Facebook. Anamaria Prodan a publicat un meaj sfâşietor după moartea Ionelei Prodan.

La câteva ore după decesul artistei, Spitalul Universitar de Urgență Elias, unde era internată, a transmis un comunicat de presă în care anunță că decesul Ionelei Prodan a survenit în urma unui stop cardiorespirator.



Sursa: https://www.libertatea.ro/monden/ionela-prodan-fost-casatorita-de-doua-ori-cu-primul-sot-traian-tanescu-s-maritat-la-3-zile-dupa-ce-l-cunoscut-2218800

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata