Horia Brenciu, slalom cu mașina printre pietoni, pe aleile unui parc. A condus cu 5 km/ora și și-a salutat fanii!

0 32

La orele amiezii, când parcul din Drumul Taberii era plin de oameni, mulți părinți sau bunici cu copii, o mașină a intrat efectiv pe alei, printre pietoni. În orice moment se putea întâmpla ceva, așa că m-am îndreptat spre autoturism. Și, spre surpriza mea, la volan era cunoscutul prezentator Horia Brenciu, care la rândul lui e părinte” , ne-a scris cititorul Libertatea, care ne-a trimis și filmulețul demonstrativ.

În imagini apare Horia Brenciu, la volanul mașinii sale, care înaintează cu viteză minimă pe aleile parcului. Acesta își salută fanii care îl recunosc și, la finalul ”cursei”, oprește și se fotografiază cu ei.

Libertatea a aflat că solistul se îndrepta spre locul unde urma să susțină, în scurt timp, un concert și, dată fiind poziționarea scenei, nu ar fi avut altă cale de acces. Rămânea varianta în care solistul ar fi putut să se deplaseze pe jos până la locul concertului, un lucru nu prea uzual în astfel de situații.

Horia Brenciu a fost certat zilele trecute de fani, tot din cauza unei situații legate de condus. Acesta a intrat în Live pe Facebook în timp ce era la volan, în mers și a făcut reclamă show-ului ”Mamma mia!” în care joacă. Momentul lui – pe lângă faptul că încalcă prevederile codului rutier – a avut loc la scurt timp după accidentul tragic din Ungaria, unde, din cauza șoferului care făcea Live pe Facebook, noua persoane li-au pierdut viața.  “Încetați cu live-urile la volan! Nu aveți timp să faceți live în alte condiții? Ce fel de exemplu dați?” sau ”Stop live la volan! Viața are prioritate, dacă nu a ta, a celor care sunt și ei participanți la trafic” i-au transmis fanii.

CITEȘTE ȘI

VIDEO EXCLUSIV/ Mii de oameni din industria videochatului au venit la București. Ce se întâmplă la un summit de videochat

 

 

 





Sursa: https://www.libertatea.ro/monden/stirea-mea-horia-brenciu-slalom-cu-masina-printre-pietoni-pe-aleile-unui-parc-a-condus-cu-5-kmora-si-si-a-salutat-fanii-2272123

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata