Doi mari dinamoviști au prefațat derby-ul Dinamo

0 3

Joi, 08 Noiembrie

Marius Niculae, 37 de ani, fostul atacant al celor de la Dinamo, a prefațat derby-ul de duminică dintre Dinamo și FCSB. „Săgeată” a nominalizat jucătorii din lotul Rednic care speră să facă diferența.

„Pare un meci total dezechilibrat, nu numai din punct de vedere al clasamentului, ci și din punct de vedere al valorii. La FCSB sunt foarte mulţi jucători care pot face diferenţa într-un joc. La Dinamo lipseşte acel jucător.

Aștept asta de Nistor, de la Salomao. Hanca sper să îşi revină şi să marcheze, pentru că trece printr-o perioadă destul de îndelungată fără mari reuşite. Acesta este un meci foarte bun pentru ca el să iasă la rampă”, a spus Niculae, la TV Telekom Sport.

„S-a pierdut farmecul, nu ai cu cine să te identifici”

Despre Derby de România a vorbit și Florin Răducioiu, 48 de ani, fostul atacant care făcea istorie în „Ștefan cel Mare” între 1986 și 1990. 

„Rămâne un meci al orgoliilor, al ambiţiilor. Eu sunt convins că va fi un meci bun, vor contribui foarte mult şi suporterii lui Dinamo la acest spectacol. Dar farmecul s-a pierdut, da.

În ceea ce priveşte jucătorii, valorile, nu ai cu cine să te identifici în acest moment. Am asistat la meciul lui Dinamo cu Voluntari şi nu am reuşit să identific un lider al acestei echipe a lui Dinamo. Mi-ar fi plăcut să retrăiesc meciurile de altă dată şi ca suporter”, a spus Răducioiu, conform sursei citate.

Vezi și: FOTO Luana Rednic și-a intrat în drepturi » S-a fotografiat alături de ultimul transfer al lui Dinamo



https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/doi-mari-dinamovisti-au-prefatat-derby-ul-dinamo-fcsb-s-a-pierdut-farmecul-nu-mai-ai-cu-cine-sa-te-identifici-esti-de-acord-552653.html

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata