Ce se întâmplă cu noi când dormim.

129

Somnul este o stare fiziologică de repaus total, în care tot organismul se reface pentru a-și putea relua activitatea în fiecare zi.

De câte ore de somn avem nevoie

În funcție de vârstă, fiecare dintre noi are nevoie de un anumit număr de ore zilnic. Bebelușii dorm în general aproximativ 16 ore pe zi. Copiii cu vârstele între 3 și 12 ani au nevoie de 10 ore de somn pe zi. Cei cu vârsta de până la 18 ani au nevoie de 9 ore de somn, după 19 ani avem nevoie de circa 8 ore, iar după 65 de ani aproximativ 6 ore.

Deşi aparent creierul se odihneşte în timpul somnului şi nu menţine active decât funcţiile esenţiale pentru supravieţuire, în realitate activitatea lui este foarte complexă şi în timpul nopţii.

Cercetătorii au observat că în timp ce dormim nu doar percepem stimuli complecşi, dar informaţiile asimilate în această perioadă sunt folosite pentru a lua decizii, exact aşa cum se întâmplă în starea de veghe.

Ce se întâmplă cu creierul în timpul somnului?

1. Luarea deciziilor. În cadrul unui experiment, voluntarii au fost rugaţi să clasifice unele cuvinte în anumite categorii. Apoi, după ce s-au culcat, au fost monitorizaţi de cercetători. Aceştia au remarcat că voluntarii aveau o activitate cerebrală specifică atunci când erau rostite respectivele cuvinte, ca şi când creierul lor continua să lucreze în cadrul experimentului.

Când s-au trezit, participanţii nu-şi mai aminteau cuvintele auzite în timpul somnului, prin urmare procesarea informaţiei este făcută în mod inconştient.

2. Crearea şi consolidarea amintirilor. Atât în timpul somnului REM cât şi al celui non-REM, creierul nostru consolidează noile informaţii primite în timpul zilei şi le leagă de informaţiile mai vechi, pentru a le consolida. De aceea, odihna este importantă în procesul de învăţare, pentru că cimentează noile date şi ne ajută apoi să ni le amintim mai bine. Tineriii care stau o noapte întreagă să înveţe înaintea unui examen nu vor obţine rezultatele dorite, dimpotrivă. O noapte pierdută va scădea cu 40% capacitatea de a asimila noi informaţii.

3. Conexiunile creative. Atunci când dormim, creierul nostru poate face legături surprinzătoare, inedite. Astfel, după un somn bun oamenii au cu 33% mai multe şanse de a face conexiuni noi între idei aparent fără legătură între ele, ducând astfel la soluţii neaşteptate, surprinzătoare.

4. Eliminarea toxinelor. După cum au arătat mai multe studii realizate în anul 2013, în timpul somnului creierul nostru are şi delicata misiune de „a face curăţenie.” În timpul odihnei sunt eliminate moleculele asociate cu degenerarea neurologică. Astfel, spaţiul dintre neuroni creşte în timpul somnului, pentru a permite eliminarea toxinelor acumulate în starea de veghe. În lipsa somnului, toxinele se acumulează în creier şi pot duce la boli grave, cum este Parkinson sau Alzheimer.

Sursa: descopera.ro

loading…
SHARE