Artroza: simptome, diagnostic şi tratament

0 24


Artroza: ce este, factori de risc şi simptome

Artroza reprezintă o boală degenerativă a articulaţiilor care afectează predominant persoanele în vârstă şi este caracterizată prin alterarea integrităţii cartilajului articular, cu apariţia unei reacţii hipertrofice a osului subcondral (scleroză) şi formare de os (osteofite), afectând şi structurile periarticulare (ligamente, tendoane, muşchi, capsula).

Artroza este cea mai frecventă boală cronică articulară, fiind o cauză importantă de dizabilitate fizică ce ocupă locul al doilea în cadrul bolilor cronice după afecţiunile ischemice cardiovasculare. Incidenţa artrozei creşte cu vârsta şi prezintă o frecvenţă mai mare la femei decât la bărbaţi. Artroza reprezintă prototipul bolilor legate de înaintarea în vârstă, afectând persoanele după 65 ani astfel: la 80% se evidenţiază modificări radiografice de artroză la cel puţin o articulaţie; 40% prezintă apariţia simptomatologiei şi numai 10% relatează limitarea activităţilor zilnice din cauza artrozei.

Factori de risc

Cei mai importanţi factori de risc studiaţi în dezvoltarea artrozei (cu diferite localizări: genunchi, şold, mână, coloana vertebrală şi piciorul) sunt: înaintarea în vârstă, sexul, rasa, predispoziţia genetică, obezitatea, traumatisme, tulburări de aliniament articular. Alţi factori de risc: densitatea osoasă, boli metabolice.

Vârsta este factorul corelat cel mai mult cu artroza. Dovada radiografică a artrozei este prezentă la majoritatea persoanelor peste 65 de ani. Mai mult de 80% din persoanele cu vârsta de peste 75 de ani sunt afectate, însă modificările radiologice nu se corelează întotdeauna cu simptomele clinice.

Sexul: femeile au o prevalenţă mai scăzută decât bărbaţii înainte de 50 de ani, dar după această vârstă există o creştere majoră a riscului de artroză la femei. Prevalenţa gonartrozei şi artrozei mâinii este mai mare la femei decât la bărbaţi, în timp ce coxartroza este mai frecventă la bărbaţi. Incidenţa diferită după 50 de ani între sexe poate fi rezultatul deficienţei post-menopauză de estrogen. Studii recente au asociat terapia de substituţie cu estrogeni cu un risc mai scăzut de gonartroză şi coxartroză în perioada post-menopauză.

Predispoziţia genetică: Artroza cu implicarea mai multor articulaţii, inclusiv cu noduli Heberden şi localizarea la genunchi, este de două ori mai probabil să apară la rudele de gradul întâi.

Obezitatea este un factor de risc modificabil şi este asociat cu un risc ridicat pentru artroză mai ales la nivelul genunchiului. Creşterea forţelor mecanice asupra articulaţiilor care suportă greutatea reprezintă factorul principal ce conduce la degradarea şi deformarea articulaţiilor, scăderea ponderală ameliorează simptomatologia. Obezitatea este recent descrisă ca factor de risc sistemic deoarece s-a demonstrat că ţesutul adipos are un rol central în activarea cascadei inflamatorii, astfel este explicat motivul pentru care obezitatea nu este asociată doar cu artroza de la nivelul articulaţiilor portante.

Tulburări de aliniament articular (inegalitatea de membre inferioare, displazia de şold, tulburări de statică) şi traumatismele osteoarticulare (subluxaţii, luxaţii, fracturi, activităţi fizice excesive) reprezintă cauze locale.

Simptome artroză

Artroza afectează cel mai frecvent genunchii, şoldurile, coloana vertebrală, picioarele şi mâinile putând fi simptomatică sau doar cu expresie radiologică. În artroză pot să apară următoarele simptome şi semne clinice:

 

Durerea este primul simptom şi cel predominant; pacienţii descriu durere ce apare în timpul activităţilor zilnice şi se ameliorează în repaus, având caracter mecanic şi fiind meteo-dependentă. În perioadele de acutizare pacienţii pot acuza şi durere nocturnă.

 

Scăderea mobilităţii este legată de incongruenţa suprafeţelor articulare, reducerea spaţiului articular şi tardiv de apariţia atrofiilor

musculare periarticulare, a instabilităţi şi blocajul mecanic ca urmare a formării osteofitelor. În final apare impotenţa funcţională secundară anchilozelor în poziţii vicioase, pacienţii având probleme în desfăşurarea activităţilor zilnice.

 

Cuprins
Artroza: ce este, factori de risc şi simptome
Artroza: diagnostic
Artroza: tratament

sus

Artroza: diagnostic

Examen fizic

 

Artroza poate determina modificări ale mersului mai ales când afectează articulaţiile portante (şold, genunchi, glezne şi picior). Alterarea mersului participă la întreţinerea durerii locale, însă are consecinţe şi asupra celorlalte articulaţii portante şi coloanei lombare.Palparea interliniului articular şi a structurilor periarticulare determină apariţia durerii.Tumefacţia articulară poate fi urmarea sinovitei, cu acumulare de lichid sinovial intraarticular în exces, ce poate fi uneori însoţită de căldură locală.Deformările articulare apar în stadiile avansate, contribuind la alinierea incorectă şi instabilitate. În special la nivelul membrelor inferioare poate cauza scurtarea, devierea în varus sau valgus a genunchilor.

Explorări paraclinice

a. Investigaţii de laborator

VSH-ul şi proteina C reactivă sunt de obicei în limite normale, dar se poate detecta o uşoară creştere a VSH-ului, mai ales în perioadele de acutizare.

 

b. Investigaţii imagistice

 

Radiografia convenţională este principala metodă de diagnostic în artroză, utilă şi pentru aprecierea progresiei bolii, a excluderii altor afecţiuni (osteonecroza, artrita din bolile inflamatorii, tumori). De multe ori modificările clinice nu se corelează cu cele radiologice.

Imagistica prin rezonanţă magnetică nucleară poate indica leziunile cartilajului, lichidul sinovial, sinovita, leziunile de menisc sau a ligamentelor. RMN-ul nu se utilizează de rutină. Prezintă avantajul vizualizării tridimensionale a cartilajului, ajută în monitorizarea progresiei bolii şi este utilă pentru diagnosticul diferenţial al artrozei de alte afecţiuni osteoarticulare.

Ecografia este utilă în detectarea lichidului intraarticular şi a modificărilor de cartilaj, poate vizualiza chisturile mai ales în spaţiul popliteu. Evidenţiază precoce osteofitele, putând identifica şi modificări ale tendoanelor, capsulei, chisturi sinoviale, epanşament articular, fragmente intraarticulare de cartilaj. 

Artroscopia vizualizează cartilajul, membrana sinovială, osteofitele şi leziunile meniscului.

 

 

sus

Artroza: tratament

Tratament artroză

Tratamentul artrozei necesită îmbinarea tratamentului medicamentos cu terapia de recuperare şi educaţia pacientului.

Obiectivele tratamentului în artroză cuprind:

– educarea pacientului cu privire la boală şi planul terapeutic al acesteia;

– ameliorarea durerii;

– îmbunătăţirea funcţionalităţii şi scăderea dizabilităţii;

– prevenirea sau întârzierea progresiei bolii şi a consecinţelor sale

Tratamentul nonfarmacologic

Educaţia pacientului este importantă, fiind subliniată în toate ghidurile. Pacienţii sunt informaţi cu privire la caracterul evolutiv şi potenţial invalidant al bolii. Factorii de risc ce pot fi contracaraţi constau în:

– evitarea excesului ponderal;

– evitarea suprasolicitărilor fizice;

– încălţăminte adecvată;

– posturi corecte;

– utilizarea mijloacelor de ambulaţie: baston/cârjă, cadru de mers, orteze;

– corectarea deficitului de lungime a membrelor inferioare prin folosirea de talonete sau gheată ortopedică

 

Kinetoterapia reprezintă elementul de bază în managementul artrozei, indiferent de vârstă, comorbidităţile asociate, severitatea durerii sau dizabilitatea pacientului .

Exerciţiile fizice trebuie adaptate fiecărui pacient în parte putând fi efectuate la domiciliu, terapie la sală sau hidrokinetoterapie. Sunt recomandate două categorii:

• exerciţii specifice articulaţiei afectate:

– menţinerea şi creşterea mobilităţii articulare;

– tonifiere musculară.

• exerciţiu aerobic sistemic

 

Terapia fizicală (termoterapie, electroterapie – TENS şi ultrasunet) prezintă ca efecte ameliorarea durerii, relaxare musculară, îmbunătăţirea mobilităţii.

Tratamentul farmacologic

Mijloacele terapeutice utilizate au ca scop principal ameliorarea durerii şi îmbunătăţirea funcţiei articulare. În ceea ce priveşte influenţarea procesului patogenic nu sunt evidenţe clare pentru susţinerea unei anumite clase terapeutice ca fiind eficace.

 

Agenţii terapeutici recomandaţi sunt:

– Paracetamol

– AINS

– Opioide

– Symptomatic Slow Acting Drugs for OA (SYSADOA)

– Corticoizi intra-articular;

– Terapie locală (AINS, Capsaicina topic)

 

Sursa: Reumatologie / Elena Rezuş – Iaşi : Editura Gr.T. Popa, 2014

Foto: 123rf.com

 





Sursa: http://www.csid.ro/rd-17366943

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata