Alina Eremia s-a apucat de sporturi extreme și senzații tari

0 22


Dar până la urmă Alina Eremia s-a apucat de sporturi extreme și se pare că a prins gustul.

Astfel că și-a luat inima în dinți și, fără niciun ajutor, a urcat singură pe un sky jet. Chiar dacă la început a fost în panică să nu cadă și să se rănească, artista nu doar că a învins imediat teama, dar de la a doua tură de lac, deja era profesionistă.

Alina Eremia s-a apucat de sporturi extreme

Îmi place adrenalina, dar fiind foarte calculată și pentru că îmi doresc mereu dețin controlul, am evitat foarte mult timp să încerc orice presupune sport extrem. Am încercat de curând pentru prima dată cu sky jet-ul și mi-a plăcut foarte mult, iar acum încerc să-mi fac curaj să sar cu parașuta. Am mers cu niște prieteni să sărim, dar momentan sunt în faza de tatonat terenul. Până la urmă o să o fac și pe asta, ne-a povestit Alina.

Alina Eremia s-a apucat de sporturi extreme

Alina Eremia s-a apucat de sporturi extreme și a debutat cu sky jet-ul

Alinei îi pare rău că nu a avut curaj mult mai devreme, însă este de părere că orice lucru se întâmplă la timpul lui, așa că, în următoarele vacanțe, va fi mult mai curajoasă și va înlocui cu mersul la sala de antrenamente de la hotel, cu sporturi care o solicită mai mult, dar îi și ridică nivelul de adrenalină. „Sunt îndrăgostită de sport, iar atunci când nu ajung la sală, alerg pe stadion și când sunt plecată în concerte fac exerciții în camera de hotel. În vacanțe aleg mereu un hotel care are și sală de forță. Am încetat să-mi mai găsesc scuze pentru care nu fac sport‘, ne povestea în urmă cu ceva vreme Alina Eremia.

CITEȘTE ȘI:

Iulia Albu, disperată că nu mai apare la TV. N-a fost luată în calcul de șefi pentru nici o emisiune!

 



Sursa: https://www.libertatea.ro/monden/foto-exclusiv-de-la-sport-intens-la-sport-extrem-e-doar-un-pas-mare-alina-eremia-l-a-facut-2358346

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata