Alexandra Velniciuc face zilnic câte 300 de abdomene

0 14

Am această rigoare, de a face zilnic mișcare. Merg alert câte 6 km pe zi. Și fac câte 300 de abdomene, orice-ar fi‘, spune aceasta. De altfel, mișcarea o ajută pe Alexandra să-și păstreze silueta de adolescentă. Eu și acum îmi port hainele din liceu‘, mai spune ea.

Vara aceasta, Alexandra Velniciuc a făcut naveta în Grecia, în satul de la malul mării unde, de 20 de ani, își petrece vacanțele împreună cu soțul ei, regizorul Șerban Puiu. De data aceasta, Alexandra n-a mai putut sta acolo toată perioada pe care și-ar fi dorit-o, din cauza programului aglomerat pe care l-a avut în țară. Însă cele șase drumuri dus-întors în Grecia pe care le-a parcurs cu mașina au fost departe de a fi obositoare. Și asta pentru că îi place foarte mult să șofeze. Și pentru că în mașină nu se plictisește niciodată. În mașină e oaza mea de liniște. Îmi dau telefoanele, îmi repet textele pentru teatru și, mai nou, îmi învăț rolurile pentru Te cunosc de undeva!’‘, spune Alexandra.

Citește și

VIDEO/Metodă revoluționară de învățare, propusă de un psiholog: „În loc să-și facă temele în 2 ore, un copil le poate face în 20 de minute’

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 





Sursa: https://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/alexandra-velniciuc-face-zilnic-cate-300-de-abdomene-2379454

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata