Ajungem MARI vrea să i te alături pentru a ajuta cât mai mulți copii din centrele de plasament!

0 12


În ţară sunt peste 19.000 de copii şi tineri instituţionalizaţi, care au nevoie de multă încurajare, răbdare şi implicare din partea unor prieteni mai mari. Deocamdată, voluntarii Ajungem MARI pot ajuta constant doar 2000 dintre ei, în București și alte 24 de județe. Cele trei ore pe săptămână dedicate învățării copiilor pot face o schimbare semnificativă pentru cei care își doresc să aibă o șansă, în anii care urmează, să aspire la o carieră de succes, construită din pasiune.

Voluntarii Ajungem MARI merg săptămânal la copii în echipe de câte doi și pot susține, în funcție de pasiunile și cunoștințele lor, prin metode interactive (știute sau învățate la training), ședințe de pregătire școlară (matematică, engleză, română, informatică, cunoștințe generale etc.) și ateliere creative (muzică, dans, arte plastice, teatru, fotografie etc.) sau de cultură generală, educație pentru sănătate, educație financiară sau educație civică.

„E nevoie de mai multă implicare din partea comunităţilor locale pentru ca aceşti copii şi tineri cu un trecut trist să poată spera la un viitor mai bun. Ne dorim ca oamenii să înţeleagă că e nevoie de ei, de prezenţa şi căldura lor, iar dacă stăm şi aşteptăm reforma statului sau a sistemului, lăsăm copiii din centre să crească fără repere şi modele’, spune Iarina Taban, director şi fondator al programului.

Voluntarii din cadrul programului cred în schimbare prin puterea exemplului și prin implicarea efectivă în insuflarea unor cunoștințe copiilor care, la fel ca toți ceilalți, merită să aibă șanse egale la educație și la îndeplinirea unor visuri mărețe. „Una dintre cele mai prețioase lecții pe care o iau cu mine este aceea de „a fi acolo’. Ieri, azi, mâine, peste o săptămână, un an, până Ajungem Mari. Cred că doar împreună putem ajunge Mari sau doar Oameni”, crede Deliana, voluntar în Constanța.

Dacă îți dorești să fii parte din dezvoltarea unui copil, ai peste 16 ani și trei ore libere pe săptămână în care să te dedici acestei acțiuni, Ajungem MARI te așteaptă să te înscrii până pe 9 septembrie aici.

Mai multe despre activitatea desfășurată până în prezent a organizației și detalii despre tot ce înseamnă să-i ajuți pe acești copii găsești pe site-ul Ajungem MARI.

Urmărește și:
#ELLEnutace LIVE: despre programul Ajungem MARI, care susține, cu ajutorul voluntarilor, educația copiilor din centre de plasament și medii defavorizate

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro





https://www.elle.ro/lifestyle/ajungem-mari-vrea-sa-te-alaturi-pentru-ajuta-cat-mai-multi-copii-din-centrele-de-plasament-619990/

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata